DRAMĂ pentru Ilie Năstase: soția lui este GRAV bolnavă. Mesaj TULBURĂTOR

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-06-2016

Actualizat: 30-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul mare tenismen și actual senator, Ilie Năstase, trăiește o dramă în familie, după ce a aflat că soția sa, Brigitte Năstase este grav bolnavă. Aceasta și-a anunțat prietenii de pe Facebook că i-au fost descoperite niște tumori și acum medicii investighează să afle mai multe detalii.

Brigitte Năstase a transmis un mesaj tulburător în care își cere iertare față de toți cei cărora consideră că le-a greșit în această viață.

”In urma unor investigatii, cu cateva zile in urma , am aflat ca in interiorul corpului meu se dezvolta doua tumori, si este necesara o interventie de extirpare. 
Nu stiu de ce Dumnezeu a ingaduit acest lucru, dar, inainte de a merge mai departe, vreau sa cer iertare tuturor celor ce le am gresit prin vorba sau fapta, si vreau sa i cer lui Dumnezeu ragaz, pentru a indrepta lucrurile.
Vreau sa i cer scuze in primul rand mamei mele, pe care am necajit o de multe ori, fostului meu sot Ovidiu , ca nu i am dat sansa mai des sa fie alaturi de fetita noastra, fostei sotii a sotului meu, ca am acuzat o de multe ori poate pe nedrept, fiului meu ca nu am reusit sa i ofer toata dragostea de care are nevoie, si totodata vreau sa i multumesc lui Ilie ca ma sustine neconditionat in aceasta incercare”, scrie Brigitte Năstase.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri