Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Drama romantică 'A Star is Born', cu Lady Gaga şi Bradley Cooper, este favorită la premiile Sindicatului Actorilor Americani

mediafax.ro
film

Drama romantică "A Star is Born", cu Lady Gaga şi Bradley Cooper, este favorită la premiile Sindicatului Actorilor Americani/ Screen Actors Guild (SAG), recompense considerate un indicator major pentru Oscaruri, care vor fi acordate duminică seară, la Los Angeles, informează AFP, relatează News.ro.

Acest remake al unui film din 1937 a fost selecţionat de patru ori de către membri SAG, înaintea filmului "BlacKkKlansman" al lui Spike Lee, alt concurent luat în serios de către experţii de la Hollywood.

Cele două lungmetraje sunt în cursă la categoriile "cea mai bună distribuţie", recompensă a SAG şi echivalentul categoriei "cel mai bun film" de la Oscar.

Fapt marcant al acestei a 25-a ediţii, filmul "Roma", de Alfonso Cuaron, celebrat de critică şi în pole position pentru premiile Oscar cu 10 nominalizări, este absent total din cursa pentru premiile SAG.

"A Star is Born" marchează debutul în spatele camerei pentru Bradley Cooper ("Very Bad Trip", "American Sniper"), care joacă rolul unui cântăreţ de country alcoolic a cărei carieră este în declin. El se îndrăgosteşte de o cântăreaţă interpretată de vedeta pop Lady Gaga. Cei doi au fost nominalizaţi de juriul SAG, la fel şi Sam Elliott pentru "cel mai bun actor în rol secundar".

În fruntea nominalizărilor pentru Oscar (la zece categorii), filmul "The Favourite" a fost selectat de trei ori pentru premiile SAG: Olivia Colman în rolul reginei Anne, Rachel Weisz şi Emma Stone (roluri secundare).

Deja premiată cu Globul de Aur la categoria "comedie", Olivia Colman va concura cu Lady Gaga, dar numeroşi critici şi pronosticuri estimează că Glenn Close, câştigătoare şi ea a unui Glob de Aur (la categoria "dramă") pentru rolul din "The Wife", va fi recompensată duminică cu premiul pentru "cea mai bună actriţă".

Citește și:Doliu în muzica populară - O cunoscută cântăreață a murit! Colegii sunt în lacrimi: 'Astăzi am aflat cea mai cumplită veste'

La categoria masculină, pariurile se duc aproape unanim către Christian Bale, care îl interpretează pe Dick Chaney în "Vice", despre ascensiunea politică a fostului vicepreşedinte american.

Cu toate că a fost premiat cu un Glob de Aur, Rami Malek, care îl interpretează pe Freddie Mercury în "Bohemian Rhapsody", un alt film autobiografic consacrat solistului trupei Queen, rămâne în afara competiţiei.

"BlacKkKlansman", inspirat din povestea reală a unui poliţist de culoare infiltrat în Ku Klux Klan, va fi reprezentat la premiile SAG de John David Washington ("cel mai bun actor") şi de Adam Driver ("cel mai bun actor în rol secundar").

Viggo Mortensen şi Mahershala Ali (Oscar pentru cel mai bun rol secundar pentru rolul din "Moonlight") vor reprezenta filmul "Green Book".

Tom Hanks va fi cel care îi va înmâna actorului Alan Alda, nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din "The Aviator" (2004) şi cunoscut pentru partitura din serialul "M*A*S*H", premiul pentru întreaga carieră la gala premiilor Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild).

Premiile Sindicatului Actorilor Americani sunt considerate un indicator pentru Oscaruri, căci 1.200 din membrii săi votează şi la Academia Americană de Film (dintr-un total de 6.000).

Cea de-a 25-a gală SAG Awards va avea loc pe 27 ianuarie, la Los Angeles, şi va fi prezentată de Megan Mullally.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.