DRAMĂ TOTALĂ la meciul Irinei Begu, la Roland Garros: Condusă cu 5-2 în decisiv, deși a câștigat primul set, românca a revenit și s-a calificat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-05-2018

Actualizat: 29-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Irina Begu a oferit un meci dramatic, în primul tur la Roland Garros. Deși a câștigat primul set cu slovaca Anna Karolina Schmiedlova, 6-4, Begu l-a pierdut pe al doilea, 5-7. În decisiv, Begu a fost condusă cu 5-2 și a reușit o serie de 4 game-uri. La 6-5 pentru româncă, Schmieldova, fostă câștigătoare la turneului WTA de la București și locul 78 în lume, a câștigat pe serviciul lui Begu.

La 7-7, Begu a făcut break-ul și a închis meciul cu 9-7, după 4 mingi de meci pe propriul serviciu, la capătul a 3 ore și 21 de minute. Irina Begu va evolua în faza a doua cu chinezoaica Shuai Zhang, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 27, pe care o conduce cu 1-0 la întâlnirile directe.

Citește și: EXCLUSIV! Cozmin Gușă dezvăluie dacă va reintra în politică, în ce partid, dar și când va fi debarcat Ludovic Orban de la șefia PNL

Pentru accederea în turul doi la Roland Garros, Irina Begu, locul 40 mondial, va primi 70 de puncte WTA şi 79.000 de euro. Anul trecut, ea a fost eliminată în turul I, iar în 2016 a jucat în optimi, la French Open.

Sorana Cîrstea a fost prima româncă eliminată de la Paris, după un meci aproape asemănător. A condus-o pe Daria Gavrilova cu 1-0 la seturi, dar a pierdut, în decisiv.

Citește și: PRO TV are un nou șef! Cine va prelua acest departament-cheie din luna iunie .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri