DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DRAME provocate de certificatul verde - Amenințare CU BOMBĂ la Arad, orașul în care a fost aruncat în aer un afacerist

Poliția Română
Politia Nationala romana politie

Un bărbat a ameninţat, luni, că pune o bombă la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Arad, după ce a fost refuzat la ghişeu pe motiv că nu are certificatul verde, el fiind ridicat de către poliţişti pentru audieri, după care a fost internat la psihiatrie, anunță Agerpres.

Incidentul a avut loc la Galleria Mall Arad, unde funcţionează serviciul din subordinea municipalităţii, iar cel care a sunat la 112 pentru a ameninţa că pune bombă este chiar bărbatul refuzat la ghişeu.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, iniţial bărbatul a făcut ameninţările către angajaţi, după care a sunat şi la 112.

"Am fost sesizaţi prin apel S.N.U.A.U 112, de un bărbat de 31 de ani din Arad, despre faptul că are nemulţumiri privind eliberarea unei cărţi de identitate, motiv pentru care ar fi ameninţat angajaţii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al municipiului Arad, aflat în incinta unui centru comercial, cu faptul ca le da foc şi le va pune o bombă. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi precum şi echipa pirotehnică din cadrul S.R.I. Timiş, totodată fiind luate măsuri de evacuare şi asigurarea locului faptei. Ulterior, bărbatul a părăsit incinta centrului comercial, el fiind identificat de poliţişti pe raza judeţului Timiş", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Livia Pescar.

Suspectul a fost amendat cu 1.000 de lei, după care a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Timişoara.

Galleria Mall Arad nu mai funcţionează ca centru comercial de câţiva ani, însă aici sunt deschise ghişee ale autorităţilor, pentru cărţi de identitate, paşapoarte sau permise de conducere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.