Premium
Zilele acestea am privit cu toții scena politică românească. Pe scenă, am putut vedea actorii principali, Dragnea, Tudose. Am avut o piesă în trei acte. Actorii au început războiul de la un pretext minor, sondajul de opinie realizat de „maestrul” sondajelor desenate, Pieleanu. A urmat actul doi, declarațiile războinice ale premierului Tudose, amenințările cu demisia, mesajele corecte pentru publicul anti-PSD, dar care au creat un șoc în rândul vedetelor acestui post.
Actul 3, ședința CExN, cu aparate de bruiat, dar cu mesaje transmise pe surse ce aveau ca obiectiv să crească tensiunea, să ne înfățișeze o luptă la cuțite între Dragnea, PSD și Tudose. Televiziunile au jucat și ele în acest act. Neștiind exact ce se întâmplă în interior au transmis mesajele venite de la sursele care nu erau sub bruiaj (sic), au umplut ecranele televizoarelor cu burtiere care mai de care mai incitante.
Până la urmă s-a ajuns la soluția pe care am prevăzut-o și noi în analizele scrise pe acest site, eliminarea „fetelor” lui Dragnea, Shaideh și Rovana Plumb.
Aceasta a fost „scena” . Cu toții am putut vedea ce au încercat actorii să transmită. Un război, o luptă într bine și rău. Personajul pozitiv, eroul Tudose, personajul negativ Dragnea.
Ce a fost însă în spatele scenei? Cine a coordonat actorii? Cine a fost regizorul?
Întotdeauna în politică trebuie să te întrebi ce este în spatele scenei. Eroii vor dori să transmită doar ce îi avantajează. Noi trebuie să descoperim singuri ce este cu adevărat în spatele cortinei. Care este scopul acțiuni, ce i-a determinat pe actori să facă acest joc, care sunt mizele, ce se urmărește.
La început am fost sceptică. Motivul pentru care a început acest război a fost hilar. Sondajul lui Pieleanu era un subiect de pagina a doua și în niciun caz nu era un subiect serios pentru care să înceapă un război, care putea duce la niște rezultate negative serioase, inclusiv pierderea guvernării. Cu alte cuvinte, de ce să începi un război atât de mare, pentru un pretext atât de mic.
Simplu. A fost un pretext așa cum recunosc și părțile beligerante, dar nu pentru începutul unui război în adevăratul sens al cuvântului ci pentru demararea procesului de predare-primire. Dragnea începe să îi predea puterea lui Tudose.
Predarea puterii de către Dragnea lui Tudose nu poate fi însă un proces făcut la vedere. Dragnea are nevoie să își păstreze imaginea omului care se luptă cu sistemul, trebuie să rămână eroul luptei de rezistență. Și atunci se creează războiul. PSD este un partid care are în fibra lui ura față de „sistem”. Nici chiar Dragnea nu poate cere partidului să accepte predarea puterii către un om al sistemului. Trebuia creat războiul ca să pară o cedare impusă, să pară o luptă câștigată de Tudose în urma șantajului cu demisia. PSD și-a devorat întotdeauna liderii care au pierdut lupta. Fie că a fost Năstase, fie că a fost Geoană sau chiar Ponta, PSD reacționează imediat când liderul nu mai poate păstra linia pe care o vrea partidul. De aceea, orice mișcare care este în contradicție totală cu linia partidului trebuie făcută cu mare grijă, pentru a nu stârni furia. Ce pretext era mai bun decât o luptă la cuțite între Dragnea și Tudose?
Ieri, am avut și dovada care susține acest raționament. Demisiile lui Shaideh și Plumb sunt refuzate de partid, dar cu toate astea se produc. Se invocă presiunea. Cele două doamne spun că nu mai pot face față presiunii publice. Cu alte cuvinte, oamenii lui Dragnea au susținere totală în CExN, dar renunță la postul de ministru. Cuc este și el în aceeași piesă, deși el nu era o miză cu adevărat, dar așa a cerut Tudose. Partidul a avut ce și-a dorit, și-a dat votul împotriva sistemului și a susținut „miniștri penali”, Tudose se duce câștigător la Cotroceni și prezintă rezultatul iar Dragnea a mai făcut un pas pe drumul spre libertate. Da, asta este miza lui Dragnea, libertatea. O negociere reușită care să îl lase în cărți, cu un rol mult mai mic, dar ...în libertate.
Pentru cei sceptici, care încă mai cred doar în ce au văzut pe „scenă”, le mai aducem aminte și următoarele evenimente:
1) Dragnea îi propune lui Iohannis un om necunoscut pentru funcția de premier. Sevil Shhaideh. Numele nu o ajută deloc pe aceasta, mai ales în electoratul PSD. O propunere făcută parcă pentru a fi respinsă.
2) Dragnea îl numește pe Grindeanu. Tot el îl acuză că este omul sistemului, cu toate acestea îi oferă postul. Când aceste pare că îi vrea locul, Dragnea îl elimină. supoziție- partea adversă, tabăra de negociere încă nu livrase nimic.
3) Este numit premier Tudose. Și el este acuzat că este omul sistemului. Are un doctorat la Academia SRI.
4) Dosarul lui Dragnea se rejudecă. Un judecător a ieșit la pensie, drept urmare dosarul se reia de la 0.
5) După zăhărel, apare biciul-apare dosarul Belina, apar scandalurile pe Teldrum și ancheta penală.
6) Tudose începe atacul cu o largă susținere din partea adversarilor PSD și a președintelui Iohannis.
Să vedem și efectele. Chiar dacă totul este un joc de păpuși, chiar dacă regizorul este în spatele scenei, odată cu realizarea transferului de putere către Tudose, putem să ne așteptăm la câteva rezultate pozitive. Cred că obiectivele pe care le urmărește „regizorul” sunt următoarele:
O mai mare libertate de mișcare pentru Tudose pe liniile: economie și justiție.
O guvernare mai responsabilă, din punct de vedere economic. Încetarea creșterilor nejustificate, o păstrare a echilibrelor bugetare. Pe linia justiției, vom avea pachetul de legi, care va fi mult mai echilibrat decât ar dori PSD.
Reformarea PSD sau mai bine zis preluarea acestuia de către o conducere mai „curată”, un pic mai „luminată” care să țină cont de liniile roși: independența justiției, continuarea parteneriatelor strategice.
Alegeri prezidențiale liniștite. Un al doilea mandat pentru Iohannis.
