Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Drapelele ONU în bernă, în memoria personalului ucis în Gaza

John Minchillo/AP
onu

Drapelele au fost coborâte în bernă luni pe clădirile ONU din Asia, în timp ce personalul a fost chemat să ţină un minut de reculegere în memoria colegilor ucişi în războiul dintre Israel şi Hamas, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Steagul albastru-alb al Naţiunilor Unite a fost coborât la ora locală 9:30 la Bangkok, Tokyo şi Beijing, a doua zi după ce ONU a anunţat "un număr mare de morţi şi răniţi" în "bombardamentul" sediului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Gaza.

Imaginile AFPTV arătau de asemenea un crater duminică în mijlocul curţii unei şcoli administrate de agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) la Beit Lahia, în nordul Fâşiei Gaza.

UNRWA a anunţat vineri că peste 100 dintre angajaţii săi au murit în Fâşia Gaza de la începutul războiului.

Israelul bombardează Gaza fără încetare de cinci săptămâni ca răspuns la atacul Hamas pe teritoriul său din 7 octombrie.

Aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în Israel şi aproximativ 240 luate ostatici, potrivit autorităţilor israeliene.

Bombardamentele israeliene, din aer, de pe uscat şi mare, au făcut cel puţin 11.100 de victime majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.