Drumul care duce la stațiunea Sinaia la cota 1400 din Bucegi a fost închis din cauza căderilor masive de zăpadă

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 10-03-2021

Actualizat: 10-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Obiectiv Vocea Brailei

Drumul care urcă din staţiunea Sinaia către Cota 1400 din Masivul Bucegi a fost închis, miercuri, din cauza căderilor masive de zăpadă. Circulaţia autovehiculelor este blocată începând de la Cabana Schiori, anunţă Poliţia judeţeană Prahova, relatează News.ro.

”Începând cu data de 10 martie a.c., DC 134 Sinaia (drumul către cota 1400), pe tronsonul Cabana Schiori-Cota 1400 a fost închis circulaţiei publice, din cauza fenomenelor meteo”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova miercuri după amiază.

Drumul se află în administrarea Primăriei Sinaia şi periodic este închis traficului rutier din cauză că este foarte dificil de deszăpezit. Concret, de multe ori, din cauză că este construit în serpentine, la scurt timp după ce maşinile de deszăpezire trec şi curăţă zăpada, aceasta este adusă pe carosabil de vânt.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Turiştii care vor să urce la Cota 1400 din Masivul Bucegi în perioadele în care drumul este închis pot folosi mijloacele de transport pe cablu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri