Traficul este blocat joi după-amiază pe DN 5, pe sensul de mers Bucureşti-Giurgiu, în urma producerii unui accident rutier în care conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a decedat, iar o femeie de 67 de ani a fost rănită, după ce un autotren şi două autoturisme au intrat în coliziune.
"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 5, în zona localităţii Plopşoru, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu şi Punctului de Lucru Călugăreni, cu o descarcerare, două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. Echipele de salvatori au constatat că în accident au fost implicate un autotren, ce transporta un buldoexcavator şi două autoturisme, în care se aflau, în total, trei persoane", a declarat joi, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ, potrivit Agerpres.
Conducătorul unuia dintre autoturisme, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit decedat.
O femeie, în vârstă de 67 de ani, pasageră în celălalt autoturism, a fost preluată de ambulanţa SAJ şi transportată la spital.
Pompierii asigură măsurile PSI la locul accidentului.
Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile care au dus la producerea accidentului.
Drumul între București și Giurgiu este blocat - Accident mortal în care au fost implicate două mașini și un TIR
Articole Similare

124
Ministrul Oana Țoiu, ultimele date despre românii prinși în conflictul din Orientul Mijlociu. Planurile de evacuare, discutate mâine
124

1.106
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
1.106

2.006
VIDEO Guvernul anunță marele viraj la pensii: bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari
2.006

1.204
Cinci eleve au fost ucise în sudul Iranului. Numărul victimelor a început să crească
1.204

1.334
VIDEO Ministrul Muncii îl contrazice pe Bolojan: 'Nu poți corecta bugetul pe spatele copiilor. 80 de lei e rușinos'
1.334

3.606
SUA intensifică ofensiva: Nouă nave iraniene, 'relativ mari şi importante' au fost scufundate
3.606

5.217
Alertă! Virus android invincibil: Preia controlul total al telefonului și nu poate fi dezinstalat. Gândește singur și îți golește conturile
5.217

3.931
VIDEO Iran sub cupola de foc: Civilii părăsesc capitala, în timp ce Netanyahu anunță că loviturile asupra Teheranului se intensifică
3.931

2.013
Armata israeliană mobilizează 100.000 de rezerviști pentru ofensiva împotriva Iranului
2.013

2.967
MAE anunță prima repatriere din zona de conflict: 300 de români, în curs de evacuare; Autoritățile încă nu cunosc numărul exact al conaționalilor din EAU
2.967

4.622
Baza Al Salam din Abu Dhabi, în flăcări după atacul iranian cu dronă – Franța denunță „atacuri masive și nejustificate”
4.622

6.665
Iranul va lovi hotelurile din Bahrein. Americanii sunt rugați să părăsească cât mai repede zona
6.665

2.453
Trump susține că operațiunea SUA împotriva Iranului se desfășoară 'mai rapid decât era programată'
2.453

















Comentează