Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Drumul Sării şi Arboretele de pe Sărături din Sovata, imaginea campaniei 'EU in my Region'

digi24
Lacul Ursu din stațiunea Sovata

Proiectul "Drumul Sării şi Arboretele de pe Sărături" din Sovata, care a pus în valoare Lacul Ursu şi muntele de sare pe care creşte o vegetaţie abundentă, un loc unic în Europa, a devenit imaginea campaniei "EU in my Region" a Uniunii Europene, lansată joi, la aniversarea a 147 de ani de la formarea acestui lac.

Directorul Direcţiei Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Nicolae Mărginean, a declarat, joi, la Sovata, că Lacul Ursu împlineşte 147 de ani, din care ultimii 17 ani au stat sub semnul Uniunii Europene, fondurile de pre şi postaderare atrase de acest oraş-staţiune ridicându-se la peste 15 milioane de euro, potrivit Agerpres.

"Lacul Ursu a fost pus în valoare de Drumul Sării, un proiect finanţat cu fonduri europene, motiv pentru care a fost ales pentru promovare pentru Regiunea Centru. Noi, la propunerea ADR Centru, am promovat aceste obiective din întreaga regiune, iar la nivelul Comisiei Europene, în calitate de flagship, a fost ales acest proiect din Sovata, în valoare de peste 7 milioane de lei, prin care întreg areal din jurul lacului a fost pus în valoare. Este o zonă modernă de promenadă, de deschidere şi relaxare, nu doar pentru turişti, ci şi pentru localnici. Acesta este elementul pe care îl punctează Comisia prin această campanie 'EU in my region', care începe astăzi la Sovata şi care va aduce în atenţia cetăţenilor ceea ce fac fondurile europene pentru fiecare comunitate, adică aduc un trai mai bun pentru toţi cetăţenii. Fotograful selectat a găsit doi tineri, localnici, care devin imaginea Lacului Ursu, iar Lacul Ursu şi proiectul din jurul său devin imaginea Regiunii Centru, atât la nivel regional, cât şi la nivelul UE", a precizat Nicolae Mărginean.

Campania "Europa în regiunea mea", iniţiată de Uniunea Europeană, a debutat la Sovata şi va continua în judeţele Alba şi Sibiu, unde există alte două proiecte selectate să reprezinte imaginea campaniei.

"Derulată sub sloganul Sănătatea este în natura noastră şi cu semnătura generală Europa în regiunea mea, această iniţiativă de informare publică evidenţiază zona emblematică a Lacului Ursu, 'perla regiunii' şi traseul ecologic de vizitare a Drumului Sării. Realizările tangibile pentru comunităţile locale includ un traseu care leagă Lacul Ursu de celelalte lacuri cu proprietăţi terapeutice din zonă, facilităţi de relaxare şi agrement, precum foişoare de observaţie, turn belvedere, locuri de odihnă şi reabilitarea durabilă a parcului natural Drumul Sării, amenajate special în scop ecologic, eco-educativ şi recreativ. Aici s-a creat speranţa pentru o viaţă mai bună, populaţia recâştigând mândria regiunii sale, deoarece numărul de vizitatori s-a dublat deja şi s-au creat noi locuri de muncă. Susţinut prin finanţare europeană şi implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), proiectul a avut o valoare totală de 7.321.191,58 lei, din care 4.720.059,54 lei au fost investiţii de la Uniunea Europeană", a arătat ADR Centru, într-un comunicat de presă.

Cu ocazia aniversării a 147 de ani de la formarea Lacului Ursu din Sovata, autorităţile locale au dezvelit şi o machetă a oraşului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.