Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al Șaptelea Ecumenic - Ziua când Biserica s-a întors la cultul icoanelor

Mineiul lunii octombrie anunță că, ‘după 11 zile ale acestei luni, în Duminica viitoare, săvârșim pomenirea Sfinților Părinți, celor ce s-au adunat în Niceea, a doua oară, la al șaptelea a toată lumea Sinod, trei sute șaizeci și cinci de Sfinți Părinți, spre lepădarea și răsturnarea dogmelor celor fără de Dumnezeu, ale urâtorilor de icoane, ale lui Copronim și ale episcopilor celor de o cugetare împreună cu el, și asupra nelegiuitului lor soboraș’.

Conform Tipiconului Marii Biserici din Constantinopol (sec. X), ‘sfinții și fericiții Părinți’ de la Sinodul VII Ecumenic erau pomeniți în data de 11 octombrie. Sărbătoarea este legată de faptul că sinodul s-a încheiat la 13 octombrie 787, în Palatul imperial Magnaura din Constantinopol, când împărăteasa Irina și fiul ei au semnat horosul oficial. Prăznuirea Părinților care au restabilit dreapta credință s-a instituit la scurt timp după încheierea sinodului, cel mai târziu la începutul secolului al IX-lea. Datorită popularității de care s-a bucurat în Constantinopol, sărbătoarea a fost stabilită pentru cea mai apropiată zi de duminică dintre 11 și 17 octombrie, informează Basilica.ro.

Au participat 365 de Sfinți Părinți care au lepădat dogmele iconoclaștilor.

Istoric

Împăratul Leon al III-lea Isaurul (717-714), în 726 a luat măsuri de înlăturare a icoanelor din biserici și din locuri publice. În urma reacției ferme a credincioșilor din capitala imperială, împăratul căuta să legifereze iconoclasmul prin Biserică. A convocat, astfel, în 730 o conferință teologică ‘silentium’ ce legifera iconoclasmul, peste refuzul patriarhului ecumenic Gherman, care avea să fie depus.

Între apărătorii cultului sfintelor icoane, episcopul Romei, Gherman al II-lea, a trimis două scrisori împăratului Leon prin care îi atrăgea atenția că nu are dreptul să se amestece în treburile Bisericii, amintindu-i că folosirea icoanelor este în conformitate cu învățătura Bisericii, iar icoana transmite aceleași învățături de credință ca Sfintele Evanghelii.

La rândul său, patriarhul ecumenic Gherman al Constantinopolului a adresat episcopilor ortodocși scrisori în care arăta cum cinstirea icoanelor este diferită de adorarea lui Dumnezeu și se aduce datorită întrupării Mântuitorului Hristos.

Poate cel mai fervent apărător al sfintelor icoane a fost Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, care a scris trei tratate împotriva iconoclaștilor.

Domnia lui Leon a însemnat, totuși, o atitudine relativ moderată asupra celor ce cinsteau icoanele, bisericile păstrând frescele și mozaicurile ce le împodobeau.

A urmat însă la tron împăratul Constantin al V-lea ‘Copronimul’ (741-775), mult mai aprig, cel ce a pregătit sinodul iconoclast de la Hieria (10 februarie – 8 august 754). Împăratul Leon al IV-lea Hazarul (775-780) permite întoarcerea ortodocșilor exilați, însă în anul 779 împărăteasa Irina, cinstitoare a icoanelor, este alungată. Cu moartea împăratului Leon al IV-lea (8 septembrie 780) se încheie prima fază a iconoclasmului bizantin.

Împărăteasa Irina, în calitate de regentă a fiului minor, Constantin al VI-lea (780-797), a fost cea care a pregătit organizarea unui sinod ecumenic pentru a restabili învățătura de credință ortodoxă.

Prima încercare a fost la 7 august 786, când patriarhul Tarasie deschidea lucrările ședinței din Biserica ‘Sfinților Apostoli’ din Constantinopol, însă armata imperială iconoclastă a intervenit, întrerupând sinodul.

Împărăteasa Irina a organizat o expediție împotriva arabilor, pentru a elibera capitala de trupele iconoclaste, pregătind de data aceasta la Niceea primirea sinodalilor.

La 24 septembrie 787 se deschidea, la Niceea, Sinodul al VII-lea Ecumenic, în prezența familiei imperiale.

Definiția dogmatică a acestui sinod restabilea ortodoxia, după rostirea Simbolului de credință niceo-constantinopolitan și anatematizarea tuturor ereticilor din secolele precedente: ‘Noi păstrăm toate predaniile, scrise sau orale, printre care și cea referitoare la sfintele icoane care stă în armonie cu vestirea Evangheliei, căci Logosul divin s-a întrupat în realitate, și nu în aparență. Urmând calea împărătească, învățăturilor inspirate de Dumnezeu ale Sfinților Părinților noștri și predaniei Bisericii universale, în care sălășluiește Sfântul Duh, mărturisim, cu toată convingerea și claritatea că, precum semnul sfintei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa și sfintele icoane demne de cinstire, să fie pictate sau lucrate în mozaic sau din alt material și să fie așezate în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase și veșminte, ca fresce sau icoane portabile, în case sau la răspântii, fie că este icoana dumnezeiescului nostru Stăpân și Mântuitor Iisus Hristos, fie că sunt icoanele neprihănitei Stăpânei noastre, Sfintei Maicii Sale, ale sfinților îngeri, ale tuturor sfinților și drepților’.

(Sursa: Ziarul Lumina)

Sfântul Proroc Oseea

Misiunea profetică a a lui Oseea, fiul lui Beeri din seminția lui Isahar, s-a desfășurat în regatul Israel în timpul regelui Ieroboam al II-lea și a urmașilor lui, precum și în regatul Iuda în timpul regilor Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechie (790-725 î. Hr.), fiind contemporan cu Proorocul Isaia.

Proorocul Oseea a mustrat pe israeliți pentru închinarea la idoli, pentru călcările legământului și viața plină de păcate a preoților, a poporului și a familiei regale (Oseea IX, 8-9; VII,13; IV, 7-9). Proorocul îi îndemna pe toți la pocăință strigând: „Întoarce-te Israele către Domnul Dumnezeul tău, că ai slăbit întru nedreptățile tale” (Oseea XIV, 2-3). Vorbind despre timpul mesianic, Proorocul Oseea arăta că păgânii vor fi chemați la adevăratul Dumnezeu.

Despre aceasta, Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor amintind cuvintele lui Oseea: „Pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, precum zice El și la Oseea: Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu și iubită pe cea care nu era iubită. Și va fi în locul unde li s-a zis lor: nu voi sunteți poporul Meu – acolo se vor chema fii ai lui Dumnezeu Celui Viu” (Romani IX, 24-26).

Tropar – Glasul 2

A proorocului Tău Osea po­menire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Insula Creta

Era originar din insula Creta din Marea Mediterană. A suferit moarte martirică din porunca împăratului Constantin al V-lea (741-775), zis și Copronim, unul dintre împărații iconoclaști.

Aflând de persecuția pornită împotriva creștinilor care apărau sfintele icoane de împărat, a părăsit mănăstirea sa și în timp ce împăratul se afla în zi de sărbătoare împreună cu slujitorii săi la Mănăstirea Mamant, Sfântul Mucenic Andrei Criteanul a ieșit înaintea împăratului și l-a mustrat pentru chinurile la care îi supunea pe creștini.

Imediat a fost întemnițat și a fost adus de două ori înaintea împăratului care a încercat să îl facă pe Sfântul Mucenic Andrei Criteanul să apostazieze, fără reușită. A fost osândit la moarte și în timp ce era târât prin oraș până la locul primirii sentinței, un eretic i-a tăiat picioarele cu o secure, iar Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul a murit pe loc († 767).

Tropar – Glasul 4

Pustniceşte mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmaşilor cele netrupeşti le-ai pierdut cu arma Crucii, întru tot fericite; şi iarăşi spre chinuire bărbăteşte te-ai îmbră­cat, ucigând pe Copronim cu sabia credinţei. Pentru amân­două acestea te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Andrei, pururea lăudate.