DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dumitru Crudu - Ce se mai aude cu vioara Alexandrei Conunova?

europafm.ro
carte

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Cu acest gând în cap m-am trezit în această duminică – să aflu oare chiar vioara Alexandrei  Conunova este un Stradivarius de milioane de euro sau nu? -habar n-am de ce.  Dar dacă un gând îți intră în cap nu mai ai cum scăpa de el, știam asta din propria experiență.  Deci am încercat să aflu. Cu o țigară în mână și cu o cafea lângă telefon, mi-am țârâit toți prietenii și cunoscuții, însă nimeni dintre ei  nu mi-a putut spune nimic inteligibil. Țigara am fumat-o, cafeaua am băut-o și eu tot nu găsisem vreun răspns la această întrebare care, brusc, deveni una obsedantă pentru mine.

Cum stăteam și mă uitam pe fereastră la o mașină care se scurgea pe sub ferestrele noastre, îmi amintii de polițistul de frontieră care i-a confiscate-o și mi-a căzut fisa că pe el ar trebui să-l caut, că el ar trebui să știe adevărul.  Nu-l mai întâlnisem până atunci niciodată și nu știam cum arată. Ce contează?! Fac eu cunoștință cu el. Dar pentru asta ar fi trebuit să mă car la aeroport. M-am îmbrăcat, am ieșit în stradă, și m-am dus în stație, ca să aștept autobuzul spre aeroport și am fumat cinci țigări până a venit.

Avea zi liberă. Asta am aflat când am coborât din autocar și am pătruns în largul aeroportului, de la un maior de frontieră.

- Domnule maior, dar telefonul lui mi l-ați putea da?

- Nu, mi-a tăiat-o maiorul.

- Dar de ce?

- Pentru că nu-l am nici eu.

Mințea, firește, și asta o știam amândoi, pentru că atunci când mi-a zis că nu-l are, zâmbea în colțul gurii.  Tocmai lucru ăsta m-a îndemnat să fac picioare și să ies afară din aeroport. M-am întors în oraș cu autocarul cu care venisem. Acesta încă nu plecase și pufăia în stație, de parcă mă aștepta pe mine și chiar așa și a fost, după ce am urcat: rabla s-a mișcat din loc. Așezându-mă pe scaun, eu aș fi vrut să mă așez chiar pe scaunul din față pe care am venit, dar acesta era ocupat, așa că m-am așezat pe un scaun de la fereastră,  mi-a venit o idée s-o caut chiar pe Alexandra Conunova și s-o întreb asta, dar nu știam unde s-o caut și am coborât la Teatrul de Operă și Balet, unde un prieten de-al meu era director.

Ion mi-a spus că Alexandra se află într-un turneu peste graniță și nu am cum să dau de ea, dar m-a asigurat că vioara ei e un Stradivarius adevărat.

-         Și chiar costă milioane?

-         Da.

-         Și de ce i-au confiscate-o?

-         Se temeau că Alexandra vrea s-o vândă.

-         Dar nu e vioara ei?

-         I-a împrumutat-o cineva.

-         Aha, dar, oricum, e a ei, așa sau altfel?

-         Da.

-         Și atunci de ce i-au confiscate-o?

-         Nu știu, chiar nu știu.

-         Nici eu nu înțeleg.

-         Hai mai bine să-ți  fac o cafea.

Cât timp Ion îmi făcu o cafea, am dat pe mobil de un text al lui Vitalie Vovc, unde acesta se întreba de  nu I se înapoiază Alexandrei Conunova vioara sa.

L-am întrebat asta pe Ion, când mi-a adus cafeaua. O cafea mai gustoasă ca cea pe care mi-a făcut-o Ion nu am băut niciodată. Dar Ion nu știa răspunsul la noua mea întrebare. În schimb, mai putea să-mi facă o cafea, dacă voiam.

-         Mai fă-mi.

Cea de-a doua cafea mi se păru și mai gstoasă. Gustul ei semăna cu un cântec la o vioară Stradivarius.

Ajuns acasă, mi-am pus și eu o întrebare: dar, în definitiv, ce mă privește pe mine toată istoria asta? Oare nu am cu ce mă ocupa? De ce să-mi pierd jumătate de duminică căutând să pătrund misterul unei istorii care nu este a mea și asta în timp ce am atâtea de făcut. Mai bine mi-aș rade barba și mustețile, căci toți pe care-I întrebam ce mai știu despre vioara Alexandrei Conunova mă priveau ca pe un nebun. Oare chiar nu am înnebunit?  M-am dus la oglindă și am început să mă bărbieresc.

Bravo, băiatule, în sfârșit, ai început și tu să te ocupi cu lucrui mai serioase!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.