Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
O mașină neagră ca smoala se opri în fața pușcăriei din Tiraspol, cu farurile stinse. Poarta zdrăngăni, și se deschise. Doi gardieni îl scoaseră afară pe un deținut cu capul ras și cu un gât gros. Unul dintre ei i-a desfăcut cătușele de la mâini și altul i-a deschis portiera. Deținutul se urcă în mașină și aceasta demară scrâșnind din roți. Cei doi gardieni s-au întors în pușcărie, aruncându-și de la unul la altul cătușele de metal. Se jucau și râdeau. Unul dintre ei le scăpă din mâini și cătușele se izbiră de asfaltul bubos, scoțând un sunet sinistru.
Mașina gonea prin orașul cufundat în întuneric, cu farurile stinse. Cei trei bărbați din mașină nu vorbeau între ei. Stăteau cu cefele rezemate de tetierele fotoliilor și se uitau țintă înaintea lor. Orașul dormea. Nu întâlniseră pe nimeni până în dreptul teatrului dramatic. Doar acolo, din clădirea înmlăștinată în beznă brusc le ieși în față un bețiv, care mătăhăia din mâini și le ceru să oprească. Dacă nu ar fi frânat, l-ar fi ucis. Bărbatul cu pomeți metalici opri mașina și coborî geamul fumuriu.
Bețivul voia să mai bea ceva și-i rugă să-i dea niște ruble ca să-și cumpere ceva de la o bombă din oraș care nu se închidea toată noaptea. Șoferul închise geamul și porni mașina spre el. Bețivul reuși să sară într-un șanț, unde și adormi instantaneu.
Au ieșit din centrul Tiraspolului și au intrat în suburbii. În cartierele mărginașe au început să-i latre câinii. Apoi au ieșit cu totul din oraș și au intrat pe o șosea care mergea spre mare. Goneau cu farurile stinse și pe aici. Șoseaua mai mult o ghiceau decât o vedeau, dar bărbatul de la volan se descurca de minune, conducând mașina pe dunga drumului.
Înainte de-a intra în Sucleia, au oprit mașina și bărbatul din spate i-a înmânat un pistol deținutului. N-au coborât din mașină. I l-a înmânat fără să-și schimbe poziția. I l-a întins, rămânând în continuare așezat pe canapeaua din spate. Nici măcar ceafa de tetieră nu și-a desprins și nu i-a spus nici un cuvânt. Deținutul îl luă în mână. I se păru foarte greu și foarte rece, de parcă ar fi luat un șarpe în mână. Îl băgă în buzunar și ieși. Nu trânti portiera, o lăsă un pic întredeschisă.
Traversă tot satul dintr-un capăt în celălalt, fără să-l latre vreun câine. Știa el cum să meargă în așa fel ca să nu te hămăie câinii. Se opri în fața unei case ascunse în întuneric și deschise poarta cu un șperaclu. Cu același șperaclu descuie și ușa de la intrare și intră înăuntru. Nu-l lătraseră nici acolo vreun câine. Se opri în fața patului în care dormea un bărbat cu părul blond. Scoase pistolul din buzunar și trase. Îl nimeri drept în frunte. De sub perna împușcatului căzu un pistol pe podea. Își lipi pistolul de obrajii mortului până acesta se acoperi de sânge. Ieși în curte.
Doar după ce a pășit în stradă, începuseră și câinii să latre. A traversat tot satul învăluit în întuneric. Mașina era acolo unde parcase. Portiera era întredeschisă, așa cum o lăsase. Urcă și-i înmână pistolul plin de sânge bărbatului din spate. Acesta îl examină cu atenție, și-l băgă în geantă. Mașina se urni momentan din loc și goni îndărăt spre Tiraspol.
Opri în fața penitenciarului de unde au ieșit cei doi gardieni veseli. Deținutul coborî. I-au pus cătușele la mâini și l-au împins îndărăt în închisoare. Mașina dispăru după colț.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
