Dumitru Crudu: De ce să-l împușcăm dacă, oricum, o să piară ca un câine?

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Soldații ruși coborau din tancuri în fața casei lor. Ea puse farfuria pe masă și-i spuse că a apărut pe stradă mașina cu pâine, din urma căreia aleargă tot cartierul lor.

- Și nu te duci și tu?

- Mă duc.

- Du-te chiar acum că am și uitat cum arată pâinea.

- Atât de mulți oameni aleargă la magazin că nu știu dacă am să mai prind și eu vreo franzelă ceva.

- Da tu încearcă.

- Bine, fac cum zici, îi spuse ea și ieși din cameră. În vestibul, de unde el nu avea cum s-o vadă, își șterse cu un șervețel rujul de pe buze și își îmbrăcă paltonul de iarnă.

Când soldații au ajuns pe palierul de la nouă, au dat și de o ușă încuiată, toate celelalte fiind deschise sau sparte. Doar cea de la numărul 86 era încuiată și asta i-a mirat la culme, pentru că ei erau siguri că, în blocul acela pe jumătate ras de pe fața pământului, nu mai locuiește nimeni. Nici nu le-a trecut prin cap să apese pe butonul soneriei, s-au aruncat mai mulți deodată cu picioarele înainte în tăblia de lemn, doborând-o la pământ. Prin deschizătura din zid, au dat buzna unul după altul în garsoniera de la ultimul etaj, dar apartamentul ăla era așa de îngust că nu toți au încăput și unii s-a întors înapoi pe palier.

Un bătrân tras la față îi privea îngrozit de pe un divan jerpelit și soios. Totul era vechi și nașpa în încăperea aia: televizorul, masa, patul, draperiile. Iar bătrânul ăla nu se putea mișca din pat. Soția, fiica, fiul sau cine l-o mai fi îngrijit și pe el îl lăsaseră și fugiseră ca să-și scape pielea, probabil, atunci când i-au văzut intrând în imobilul lor, se gândi comandantul. Presupuse că au fugit cu liftul și se sudui în gând că nu a lăsat un soldat de pază la ieșirea din ascensor.

Farfuria cu hrișcă încă mai era caldă. Comandantul o mâncă toată.

- Și cu ăsta ce facem? îl întrebă un soldat și-i arătă spre bărbatul țintuit la pat, îl împușcăm sau nu?

- De ce să-l împușcăm, dacă, oricum, o să piară ca un câine, fără nimeni alături. Vrei să-i faci un bine?

După ce au mâncat tot ce-au găsit în frigider, soldații s-au cărat.

Ea stătea ciucită după un turn gata să se arunce în gol dacă soldații s-ar fi urcat pe acoperiș.

Ieșind din blocul lor, soldații s-au urcat în tancurile din stradă și coloana s-a pus în mișcare.

Ea intră grăbită în camera lui. Bâlbâindu-se, îi spuse că și azi a ajuns prea târziu și nu a ajuns să prindă nici măcar o singură franzelă.

- Lasă că și mâine o să vină camionul ăla cu pâine și poate că mâine o să ai mai mult noroc, îi spuse el, bâlbâindu-se la fel de tare ca și ea.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.