Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
În urechi mi se strecură un glas somnoros. Nu-l auzeam prea bine și l-am rugat să-mi vorbească mai tare. Mi-a spus că a sosit în această dimineață din Chișinău ca să mă vadă și să-mi vorbească.
- Îmi pare rău, nu te pot primi.
- Dar am străbătut atâta drum pentru a vă vedea.
- Închid.
- Vreau să fac un film despre dumneavoastră.
- Ești cineast?
- Da.
- Și cum te cheamă?
- Teo Nicolae.
- Cum?
- Fiodor Nicolaevschi.
Numele lui nu-mi spunea nimic.
- Dumneavoastră ați vizionat un film de-al meu.
- Ce film?
- Fântâni în stepă.
Nici denumirea asta nu-mi spunea nimic.
- Fie, vino!
- Atunci deschideți-mi!
- Da unde ești?
- La ușă.
I-am deschis și a intrat. Nu, nu-mi aminteam să-l mai fi văzut vreodată. Mi-a adus un coniac Kvint, din Tiraspol. Deci știa că-mi place coniacul. Bând coniac, m-a convins să mă întorc la Chișinău, unde nu am mai fost de când proștii ăia și-au declarat independența. El mi-a plătit taxiul până la Chișinău, el mi-a plătit avionul și hotelul. În camera vecină s-a cazat un tovarăș de la FSB, pe care șefii lui mi-au spus că-l cheamă Brat. Brat ne însoțea peste tot ca o umbră și din când în când îmi făcea și niște mici servicii, cum ar fi să-i caute pe foștii mei subalterni de cândva sau pe prietenii mei jurnaliști și scriitori. Au murit mulți dintre ei. Nu asta m-a mirat, ci că o parte dintre prietenii mei jurnaliști și scriitori, pe care-i chemam și la chefurile mele de la vila mea din pădure, lucrau pentru Europa Liberă, BBC, RADIO FRANCE sau pentru ziare din România. S-au dat cu dușmanii noștri. Faust lucra pentru Europa Liberă. Asta nu-mi putea intra în bibilică. Iar Apostol Ion pentru BBC. Seara, la un pahar de coniac, băut pe terasa interioară a hotelului, unde eram doar noi, aceștia mi-au mărturisit- după ce s-au uitat îndelung în toate părțile- că tot pentru noi lucrează. Asta m-a mai liniștit un pic, pentru că, altfel, foarte multe lucruri din Chișinău mă scoteau din papuci și mă îndemnau să pun mâna pe pistol. Bunăoară, faptul că în jurul meu răsuna atâta vorbă românească. Atâta ne-am luptat noi cu ei: i-am deportat, i-am înfometat, le-am închis școlile și ziarele și ei iar s-au împânzit peste tot. Cât am fost eu la conducerea acestei republicii, în Chișinău nu li se auzea glasul. Firmele și denumirile de străzi erau doar în rusă, nu ca acum. Plimbările prin oraș mă întristau cumplit. Doar denumiri în limba lor și doar vocile lor peste tot.
Fiodor Nicolaevschi m-a dus la Lacul Comsomolit ca să mă filmeze acolo. Auzi tu, acum se chema Parcul Valea Morilor. Asta mă indigna la culme.
Seara, pe strada Pușkin, ne-a ieșit în întâmpinare un tânăr poet. Semăna leit cu prietenul meu din tinerețe, poetul Petrea Cruceniuc. Fiodor l-a oprit și mi l-a prezentat -auzise de mine- mulți nici măcar nu auziseră- și asta m-a bucurat. I-am întins mâna și el m-a lăsat cu mâna întinsă și a plecat și asta m-a supărat foarte rău. Dar m-a răzbunat Brat. L-a urmărit și i-a scos toți gărgăunii din cap, chiar în fața soției și copiilor lui.
Când a terminat filmul, Fiodor m-a dus cu taxiul la aeroport – el l-a plătit – și mi-a cumpărat bilet la avion. El mi-a plătit și masa sau mâncarea la Chișinău și mie amabilitatea lui mi se părea neverosimilă, dar uimirea mi-a spulberat-o Brat. Filmul ăsta era plătit de FSB.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie
