Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Ca s-o vadă în fiecare duminică pe Tamara din Flutura, Viorel străbătea douăzeci de kilometri pe jos, ieșind din Milești pe la șapte dimineață, iar, uneori, și pe la șase sau pe la cinci. Azi a lăsat ultimele case din satul său natal pe le ora patru dimineață, înainte de-a se crăpa de ziuă.
De Ionel din mahalaua ei Tamarei nu-i plăcea, cu toate că acesta îi dădea zilnic târcoale, trăgându-i clopotele. Pe Ionel l-a respins.
În duminica aia, Viorel a găsit-o pe Tamara, așteptându-l la poartă. L-a primit în casă, și nu pe lavița din grădină. L-a condus în cea mai frumoasă cameră din casa lor, în camera pentru oaspeți, și l-a îmbiat să se așeze pe pat. S-a așezat și ea alături, la un metru distanță. Stătea cu mâinile pe genunchi și-l asculta. Viorel o ceru de soție și ea acceptă. O chemă și pe mama. Au fixat și ziua nunții: sâmbăta viitoare.
Când începu să se întunece afară, Viorel ieși din casa Tamarei, condus de fată până la poartă. Încă nu se sărutaseră niciodată și nu s-au sărutat nici acum. Doar și-au strâns mâinile la despărțire. Băiatul constată că frumoasa flutureancă pe care o cunoscuse la un târg din Ungheni avea o palmă foarte fierbinte.
Ionel îl aștepta pitit după un nuc rămuros la ieșirea din Flutura. Viorel mergea fluierând. Ionel l-a doborât din picioare cu un pumn în gură. Mileșteanul căzu în mijlocul drumului, asemenea unei nuci din pom.
- De ce dai, mă?
- Ca să spargi nunta.
- Tu știi despre nuntă?
- Da, știu.
- Ai ascultat sub fereastră?
- Am ascultat, pentru că eu o iubesc, spre deosebire de tine.
- Și eu o iubesc.
Ionel îl pocni iar cu un pumn în gură și Viorel îl întrebă ce vrea de la el.
- Să nu vii la nuntă, dar nici să n-o previi pe Tamara că n-ai să vii. S-o lași să-i cheme pe oameni la nunta voastră, la care tu însă pur și simplu să nu vii și să nu mai calci niciodată prin Flutura, iar dacă o să te caute ea, să te faci că plouă și să fugi de ea ca de lup. Ai înțeles, mă?
- Am înțeles.
- Eu te las să pleci acum, dar dacă ai să încalci înțelegerea noastră, o să te fac chiseliță, mă, data viitoare. Urdă o să te fac, mă. Terci de ovăz.
Sâmbătă dimineață Viorel nu veni și Tamara se alarmă, pentru că el ar fi trebuit să apară înainte de-a se lumina, așa cum le-a și fost înțelegerea. Pregătiseră tot: bucate, vin, ba chiar le-au și pus pe masă. Peste câteva ore urmau să vină nuntașii și să înceapă nunta. Tamara s-a dus în Milești, îngrijorată să nu fi pățit ceva Viorel, orbecăind prin viscol. L-a strigat la poartă. El a ieșit îmbrăcat în haine de câmp, scoțând un cal de căpăstru din grajd. Când a văzut-o pe Tamara, s-a speriat atât de tare că scăpat dârlogii din mână și a rupt-o la fugă, în grădină, dispărând printre copacii înzăpeziți. Calul a venit la ea și i-a lins zăpada de pe mâini.
Când a deschis ușa casei sale și i-a văzut pe toți grămădiți la masă și pe muzicanți cântând, Tamara și-a dat seama că nunta nu mai putea fi amânată. Atunci mama l-a acceptat pe tata.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
