DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dumitru Crudu prezintă: Fiatul ăla alb ca untul dăruit de Vlad Filat și Legea Lustrației

europafm.ro
carte

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Ne strângeam unul câte unul în foișorul de pe terasa Uniunii Scriitorilor pentru a vota un apel către parlamentari ca aceștia să adopte legea lustrației, dar nu găseam apelul. Toată lumea își răscoli e-mailurile și nimeni nu dădu de el. Țineam minte foarte bine că-l primisesem pe grupul nostru de discuții de pe gmail de la colegul nostru Matei Albu, care nu putu să vină la ședința noastră, dar iată că nu-l găseam. Apelul către parlament dispăru într-un mod miraculos.

În cele din urmă, îl dibăci Val Ciubotaru.

După ce sciitoarea Andreea Munteanu ni-l citi, sări ca ars în picioare romancierul Noe Mălăiescu și strigă că acest apel seamănă cu a scoate apă din fântână cu o căldare fără fund, atâta timp cât toate dosarele au fost duse la Tiraspol.

- Ce să mai deconspiri atunci?

- Asta-I o minciună. Minciuna asta a lansat-o KGB-ul ca să ne descurajeze să mai cerem adoptarea legii lustrației, îl contrazise pe marele scriitor născut într-un sat de sub Tiraspol tânărul scriitor Nicu Agachi.

- Nu-I minciună. Asta-I realitatea, o ținu pe a lui nonagenarul Noe Mălăiescu. Când am fost deputat eu i-am cerut lui Plugaru, tipului acela din fruntea securității în primii ani de independență să mă lase să-mi văd dosarul și acesta mi-a spus că nu am ce să văd, fiindcă dosarul meu nu e . A fost transferat la Tiraspol. Toate dosarele au fost mutate la Tiraspol.

- Nu cred. Ne-au pus bărbi. Ne-au dezinformat. Dosarele sunt, nu se dădu bătut Nicu Agachi.

- De unde știi dumneata că sunt sau nu sunt? îi sări muștarul bătrânului romancier, al cărei romane s-au bucurat de un mare succes atât în perioada comunistă, cât și după.

- Dar dumneavoastră de unde știți că nu sunt? îl înfruntă Nicu Agachi.

Spiritele se încinseră și oamenii de la mesele de pe terasă își ridicară capetele din farfuriile cu borș și se uitau contrariați cum scriitorii din foișor răcneau unul la altul. Veni chelnerița cu o tavă și cearta se potoli câtă vreme scriitorii își transmiteau cănile cu ceai și cafea. Apoi gâlceava s-a aprins iar. Interveni și academicianul Mihai Oboi, cu un glas domol.

- Eu însă nici nu vreau să-mi văd dosarul.

- De ce? vru să afle poetul Vlad Gheață. De ce nu ați vrea să vă vedeți dosarul?

- Nu vreau să mă dezamăgesc.

- În cine să vă dezamăgiți?

- În prietenii mei.

- Și eu cred că de această lege nimeni nu are nevoie, țipă poetul și traducătorul Tolea Soare, cel care a tradus mai tot ce au scris avangardiștii ruși în română. Ea ar fi fost actuală în urmă cu treizeci de ani. Noi avem azi alte probleme. De exemplu…

- Nu-I depășită, îl luă vorba din gură Nicu Agachi. Cei care au colaborat cu poliția politică sovietică sunt și azi în capul meselor. E foarte actuală.

- De ce dumneata vrei atât de mult să se voteze această lege? De ce te interesează pe dumneata atât de tare povestea asta cu securitatea? se luă Noe Mălăiescu de poetul Nicu Agachi.

- Fiindcă securitatea mi-a propus de două ori să lucrez pentru ea. Prima dată, când am devenit student la Chișinău și a doua oară, pe când eram student la Brașov, le povesti tuturor Nicu Agachi.

- Ți-au propus de două ori, iar tu ai acceptat de trei ori, strigă Tolea Soare și toată lumea izbucni în hohote molipsitoare de râs. Râdea chiar și Mariana care veni să adune cănile goale de pe masă.

- Nu am acceptat niciodată, țipă Nicu Agachi.

- Ei, asta să i-o spui surdului că el o să te creadă.

- Dar chiar nu am colaborat cu ei. Eu vreau să văd cine m-a turnat.

-Aha, deci dumneata vrei să-ți vezi dosarul pentru a te răzbuna pe cei care te-au turnat. Vrei să le afli numele ca să-I dai în gât, tună nonagenarul.

- Nu-I vorba despre asta.

- Ba, despre asta-I vorba. De legea asta se vor folosi tot felul de frustrați pentru a se răzbuna pe dușmanii lor, bubui nonagenarul.

- Noi, în loc să discutăm adevăratele probleme ale breslei noastre, pierdem timpul cu acest apel depășit, îl susținu și poetul și traducătorul avangardei ruse, Tolea Soare.

- Și care probleme ale breslei noastre ar fi mai importante sau cele mai importante?

- De exemplu, cui va rămâne automobilul după alegerea unui nou președinte?

- Chiar, cui va rămâne? îl susținu Noe Mălăiescu.

- Stați așa, despre asta vorbim după adunare. Acum haideți să ne întoarcem la apel. Cine e pentru a-l vota, ridicați mâna! interveni poetulTimofei Orășeanu, președintele Uniunii.

- Eu sunt contra, dar am să-l votez, declară nonagenarul și ridică mâna. Îl votă chiar și Tolea Soare , cu toate că era și el contra. Odată votat de toți oamenii din consiliu, apelul urma să fie publicat pe pagina Uniunii Scriitorilor, trimis parlamentului și preșidenției și citit la Adunarea Scriitorilor pentru a fi votat și de ceilalți scriitorii, nu doar din cei din Consiliu.

Trecură câteva săptămâni, vreme în care avu loc congresul scriitorilor în timpul căruia fu ales un nou președinte, dar apelul nu fu citit.

Apelul nu apăru nici pe saitul scriitorilor. Nicu Agachi intra zilnic pe pagina Uniunii și nu-l văzu nicăieri și se gândi că, neapărând nicăieri, era ca și cum nu ar fi fost conceput și nu ar exista . Era ca și cum nu ar fi fost votat de scriitorii adunați în foișor într-o zi luminoasă de vară.

Nicu Agachi trecu într-o zi pe la Uniunea Scriitorilor ca să-l întrebe pe noul președinte de ce nu publică apelul și văzu mașina albă. Mașina aia albă dăruită cândva de Vlad Filat Uniunii Scriitorilor. Fiatul ăla alb ca zăpada. Sau alb ca făina de grâu. La volanul lui era fostul președinte al Uniunii, poetul Timofei Orășeanu și Nicu Agachi se gândi:

- Poate, într-adevăr, acest automobil este adevărata problemă a scriitorilor. Iar problema e cui ar trebui să-i revină? Sau să-i rămână? Fostului sau actualului președinte? Sau, poate, altcuiva?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.