Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Crudu, prezintă - Maiorul din Armata a paisprezecea

europafm.ro
carte

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

De cum ieși din dispensarul dermatologic din Tiraspol, prea frumoasa doctoreasă de piele, Nastasia Filipovna Barașkova, înmărmuri în prag. Cu mâna pe clanță, mătura cu privirile curtea și strada, scrutându-i cu patruzeci de ochi pe cei câțiva oameni care, în acele clipe, treceau pe acolo pășind agale.

El nu era printre ei. Nu-i văzu nici mașina în stradă.

În drumul ei către stație, Nastasia Filipovna își tot întorcea capul îndărăt, dar nimeni nu o urmărea și ea începu să calce cu mai multă încredere spre oprire. Înainte însă să urce în troleibuzul numărul opt, îi cercetă cu mare atenție pe cei care se îmbulzeau spre ușile vehiculului. Nu intră decât după ce se convinse că el nu era printre ei. Chiar și dacă maiorul Rogojin lipsea din acel troleu, ea, oricum, tot drumul a stat ca pe ace, tresărind de fiecare dată când acesta oprea în stații și uitându-se cu ochii holbați de spaimă la pasagerii care se alăturau celorlalți călători. Nu, nu era și el printre ei.

Drumul din stație și până la blocul ei era pustiu. Chiar și așa, preafrumoasa doctoreasă se uita necontenit peste umăr la strada pe care o lăsa în urma ei. Felinarul din curte era spart și întunericul o înghiți ca o mlaștină.  Nastasia Filipovna își scoase mobilul din poșetă și aprinse lanterna, luminând toate mașinile parcate pe trotuar sau în stradă. Nu, mașina lui Rogojin nu era printre ele. Cu toate astea, a străbătut bătătura cu inima scursă în călcâie. Maiorul însă nu țâșni de după vreun copac învăluit de beznă și nu-i ieși în față, astfel încât nimeni nu o încurcă să tragă de mâner și să se furișeze în burta primitoare a clădirii. Intră în lift și apăsă pe butonul de la cinci.

Când ascensorul își deschise cu un pocnet ușile, și din el ieși preafrumoasa doctoreasă, bărbatul lipit de peretele de pe platforma dintre etaje, își ciuli urechile și își holbă ochii. Cu lanterna de la mobil, femeia sfâșie întunericul de pe palier. Apoi își scoase cheia din poșetă și o răsuci în broască. Degetele îi erau jilave.

Bărbatul se dezlipi de peretele unde stătu până atnci și ca o volbură o încolăci cu brațele și o cără pe sus în vestibulul ei, închizând ușa în urma lor cu călcâiul. O duse în dormitor, unde o întinse pe divan. Încuie ușa și reveni și ea își deschise ochii și îl recunoscu. Era el. Era maiorul. Era Parfion Rogojin. Cel care de vreun an de zile, cel puțin o dată sau de două ori pe lună, dacă nu și mai des, o răpea din mijlocul străzii și o ducea la el acasă sau altundeva și o viola cu o poftă nebună.

Prima dată a răpit-o chiar din fața dispensarului ei. Nu era singur. A cuprins-o de mijloc cu un braț în timp ce cu cealaltă mână îi astupă gura, băgând-o într-un Jeep care stătea cu portierele deschise în fața dispensarului. Toată operația asta s-a desfășurat atât de rapid că nimeni nu și-a întors capul spre ei. I-a legat ochii cu o eșarfă și ea nu și-a dat seama unde a fost dusă și nici cine a violat-o, pentru că el nu i-a scos-o decât după ce a lăsat-o chiar în curtea casei ei. Ce gentelman!

Probabil că violatorul credea că ea nu va îndrăzni să-i povestească soțului ei, lui Lev, ce-a pățit, dar ea și-a învins rușinea și i-a mărturisit, plângând în hohote.  Au mers amândoi la miliție, dar cum să-l prindă, dacă ea nu știa cine era și unde a violat-o?

Din acea zi, Lev era mereu împreună cu ea. O conducea în fiecare dimineață la dispensar, iar seara venea s-o ia acasă. Peste vreo lună însă niște necunoscuți l-au înjunghiat chiar în curtea lor, în timp ce el ieșea din casă ca să vină după ea la dispensar. Până azi, miliția nu i-a mai găsit pe ucigași.

A doua oară a fost răpită din parc unde ieșise să-și plimbe câinele. A răpit-o doar pe ea, nu și pe Musea, pe care seara a găsit-o schelălăind în fața ușii. S-a adresat iar miliției, dar nici de data asta cozoroacele roșii nu au putut-o ajuta cu nimic.  Poate că ar și vrut să facă ceva pentru ea, dar ea nu le putea furniza nici un semnalment al violatorului. În parc sau în fața dispensarului nu erau camere video, iar ea nu avea martori.

Când a fost siluită a treia oară ea și-a dat seama că cel care o necinstea era unul și același om. Mirosea și gemea la fel.

De văzut însă l-a văzut doar când a fost răpită a patra oară din piscina unde înota. Nu știu cum se făcu că bazinul, la acea oră, era pustiu. Atunci l-a recunoscut. Era Rogojin. Un maior din armata a paisprezecea, pe care l-a cunoscut la o petrecere. Avea nasul turtit și era foarte țâfnos. Pe atunci Lev încă mai trăia. Cu bărbatul ei în aceeași încăpere, s-a dat la ea și l-a respins. Nastasia își iubea soțul și îl ținu pe maior la distanță.  A doua zi însă maiorul a căutat-o la dispensar și ea din nou i-a arătat ușa.

Când a înțeles cine era s-a dus la miliție din nou și aceștia i-au râs în nas:

- Cum e posibil ca unul și același bărbat să te dezonoreze de cinci ori? Acesta deja nu se mai cheamă viol.

N-au crezut-o și n-au vrut să intervină, dar ea credea că ei n-au vrut să se ia de un maior din armata a paisprezecea. Cum să pornești o cauză penală contra unui asemenea om, și încă fără probe?

Maiorul era, într-adevăr, uns cu toate alifiile, pentru că acționa fără să lase urme după el. De asta, probabil, nici de ea nu se mai temea, fiindcă nu o mai lega la ochi și de fiecare dată ricana:

- Ei vezi, nu am zis-o eu că vei fi a mea?

Într-adevăr, maiorul nu se mai temea de ea, odată ce o siluia chiar în dormitorul ei, în care, bașca Lev, nimeni nu mai intrase niciodată. Din cauza asta, Nastasia se simțea și mai umilită.

Parfion veni îmbrăcat în uniforma sa de maior. Nu și-o scoase nici când o violă. În schimb, îi dezlegă mâinile.

Ultimele dăți a avut și orgasme. El își băga capul între cracii ei și pe ea, fără să vrea, o învăluia o plăcere devastatoare, pe care nu o simțise niciodată cu Lev, cu care nu a avut niciun orgasm, iar cu alți bărbați nu se culcase.

Parfion nu-și scoase uniforma, ci doar chipiul din cap. Cu toate că se grăbea, își băgă iar capul între cracii ei și ea, din nou, contrar voinței ei, își înfipse mâinile în buclele lui roșcate. Avu un nou orgasm.

Maiorul se lungi alături de ea și o îmbrățișă și femeia îi scoase pistolul din buzunar și îl ascunse sub fund.

El se duse la baie. Ar fi putut să-l împuște acum, dar se temea că miliția o s-o bage la pușcărie pentru asta. Se gândea că, în curând, o să înceapă războiul. Ea își dorea să înceapă mai repede, pentru că atunci l-ar fi putut ucide fără a sta prea mult pe gânduri, iar vina ar fi putut-o arunca pe români sau pe ucraineni. Ar fi putut pretinde că ei l-au lichidat.

El ieși din baie și deschise ușa. Îi spuse că mâine o să vină din nou. O pupă pe gură de parcă ar fi fost doi iubiți și ei îi pică fisa că el s-a spălat pe dinți cu pasta și periuța ei și asta pur și simplu o scoase din minți. Voia să înceapă cât mai repede războiul ăsta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.