Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Înainte să se trezească din somn și să se dezmeticească, combatanții ceceni i-au pus cătușile la mâini și la picioare și un căluș în gură. Președintele rus își bufnițase ochii la ei neînțelegând cine sunt, dar mai ales cum de-au putut escalada atâtea rânduri de ziduri de piatră și de soldați, ca să ajungă la el, când asta era de-a dreptul imposibil. Tinerii ceceni însă nu voiau să-i dea nicio explicație. Ei i-au lipit câteun pistol la fiecare tâmplă și îi cereau să recunoască independența Ceceniei, altfel amenințau să-l ucidă. Unul dintre ei i-a scos călușul din gură și toți așteptau să le dea un răspuns.
Doar până aici am ținut minte visul acesta pe care l-am avut astă-noapte. Ce le-a răspuns Putin nu mai țin minte. Îmi amintesc doar că eram și eu în visul acela. Aflasem de pe sticlă că pe Putin l-au arestat combatanții ceceni și mă grăbeam să le dau un țâr prietenilor mei ca să le anunț vestea.
Apoi m-am trezit.
Acum, mergeam cu bicicleta la Teatrul Rus „Anton Pavlovici Cehov” și încercam să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat mai departe în visul meu. După ce-am urcat panta pe care se înalță Centrul Național Anticorupție, m-am întrebat oare de ce am avut visul acesta? Să fie oare un vis premonitoriu și, peste un timp, pe Putin chiar să-l aresteze?
La lucrurile astea mă gândeam în timp ce intram în „Cehov” , unde Teatrul rus din Tiraspol urma să joace o comedie. Comedia era despre altceva. Era despre un triunghi erotic și nu avea nicio legătură cu visul meu.
Lângă mine se așeză un fost actor de la „Luceafărul”, care nu lucra nicăieri și nimeni nu știa din ce trăia. Ce căuta oare la spectacolul acela, când el era un mare naționalist? Nu știam.
Nici una, nici două, actorul începu să-și rotească indexul prin părți și să-mi spună câți oameni de la Ambasada Rusiei se aflau în sală. Îi număra. Unu, doi, trei, patru, cinci, șase.
Deodată, hodoronc-tronc, sări în picioare și dispăru din sală, fără să-mi spună nimic.
Pentru că nu mai avea cine să mă sustragă de la spectacolul de pe scenă, am încercat să-l privesc mai atent. Deodată, cineva mă trase de mână. Era fostul actor de la „Luceafărul”. Se întoarse subit.
- Acela din rândul trei e securist.
- Îl cunoști?
- Cine nu-l știe?
- Eu, de exemplu.
- Iar acela, îl vezi pe acela?
- Da.
- Acela e un șef al miliției din Tiraspol. Și ăia doi sunt adjuncții săi. Iar asta mă face să cred că în sală mai sunt și alți milițieni separatiști. Sau securiști de ai lor. Dar oare care sunt? Și pentru ce au venit la Chișinău?
Fostul actor de la „Luceafărul” își rotea ochii prin sală și încerca să-i depisteze. El nu urmărea acțiunea de pe scenă, el se uita la oamenii din sală și încerca să-și dea seama care sunt securiști și milițieni din Tiraspol și care nu.
Apoi se cără iar, dar, de data asta, nu se mai întoarse. Numai bine că făcu picioare, că doi dintre cei despre care el mi-a spus că ar fi milițieni se ridicară în picioare și fugiră printre scaune, spre rândul din spate. De unde-l umflară pe un domn cu o cicatrice de cuțit pe față și-l scoaseră pe sus din sală. Nimeni nu le acordă nicio atenție, toți credeau că sunt actori și că aceasta e o scenă din spectacol. Chiar au aplaudat.
După ce aplauzele au contenit, actorii și-au reluat spectacolul de pe scenă, un pic încordați. Înseamnă că și ei și-au dat seama ce s-a întâmplat. Înseamnă că fostul actor de la „Luceafărul” nu m-a mințit. Dar de unde oare-i știa el pe milițienii și securiștii ăia? Oare nu lucra și el la?..
La asta mă gândeam în timp ce lumea îi aplauda pe actori care, după părerea mea, au încheiat prea repede spectacolul, după ce cei doi milițieni l-au arestat pe tipul acela cu fața crestată. Oare cine era individul acela? Ei îl cunoșteau oare? de asta nu au mai vrut să mai joace mai departe spectacolul? Sau de ce oare?
După ce se stinseră aplauzele și eu am ieșit din teatru, în minte îmi reveni visul de astă-noapte cu Putin arestat de combatanții ceceni. Visul acesta părea desprins dintr-un scenariu SF. Așa ceva nu avea cum să se întâmple în realitate. În realitate nu se putea întâmpla nici ceea ce am văzut eu la „Cehov” și atunci m-am gândit, dar poate și acesta era un vis și eu încă nu m-am trezit din somn?
Nota autorului: acest text este o proză și ar trebui citit în această cheie.
