Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Senzația pe care am avut-o ieri seara în timpul Galei Premiilor Revistei Timpul din România Pentru Curaj e că printre spectatorii veniți la Digital Parc erau și destui spioni ruși. Pe unii dintre ei i-am recunoscut din prima. Îi știam de mult timp, dar nu i-am mai văzut de ceva vreme. Pe doi dintre ei i-am cunoscut pentru prima dată în urmă cu douăzeci de ani la conferințele de presă organizate de opozanții ceceni, refugiați la Chișinău, după ce Patria lor le-a fost ocupată de către armata rusă. Îi țin minte foarte bine. Stăteau în primul rând și adresau întrebări provocatoare și nimeni dintre noi nu înțelegea cine sunt. Un tânăr și o tânără. Tânărul îmbrăcat într-un fâș de piele și fata purtând niște ochelari care-i acopereau nu doar ochii, ci toată fața. Una dintre întrebările lor era de ce autoritățile moldovenești nu-i extrădează pe opozanții ceceni poliției ruse. Era o întrebare provocatoare, pusă de două ori, o dată de tânărul cu părul pieptănat în părți și a doua oară de fata cu ochelarii ăia enormi.
Ofițerul de presă se eschiva de la un răspuns tranșant, de aceea, și insistau cei doi pretinși jurnaliști. Apoi am aflat că autoritățile noastre i-au extrădat rușilor pe opozanții ceceni, așa cum și ceruseră tânăra și tânărul așezați în primul rând, picior peste picior.
O vreme nu i-am mai întâlnit. Apoi i-am văzut intrând în clădirea Centrului de artă și Știință ROSSATRUDNICESTIVA, unde activează o mare parte din securiștii ruși.
Când i-am văzut ieri intrând în clădirea sălii de conferințe de la DIGITAL PARC mi-am dat seama că oamenii au venit să muncească, adică să adune informații. De aceea, se lipeau când de unii, când de alții, cu câte un pahar de șampanie în mână, punându-le fel de fel de întrebări. Oamenii se aflau în misiune și voiau să afle cât mai multe despre GALA pe care o organiza revista noastră.
Anii au trecut și ei nu mai aveau obrăznicia să mai pună întrebări atât de directe ca la începutul anilor 2000. Nu se mai adresau tuturor, ci încercau să-i abordeze pe fiecare în parte, ca și cum pentru a ciocni un pahar de șampanie. Deja nu se mai dădeau drept jurnaliști, ci pictori.
După gală, a doua zi aflu despre cum a fost agresată jurnalista ucraineană Marianna Prysiazhniuk într-o parcare din Chișinău.
Cu o zi înainte Mariana a primit PREMIUL PENTRU CURAJ din partea revistei TIMPUL DIN ROMÂNIA, pentru demascarea știrilor false propagate de presa rusă, iar azi este atacată de o activistă filoputinistă, chiar în fața mașinii ei.
Filoputinista încerca să-i transmită cuiva prin telefon toate informațiile despre mașina Mariannei. Când jurnalista ucraineană s-a apropiat și a întrebat-o ce se întâmplă aceasta a sărit la gâtul ei și a încercat s-o bată. Filoputinista încerca să-i transmită cuiva prin telefon toate informațiile despre mașina Mariannei. Când jurnalista ucraineană s-a apropiat și a întrebat-o ce se întâmplă aceasta a sărit la gâtul ei și a încercat s-o bată.
Făcând legătura între cele două evenimente- incidentul de azi și GALA PREMIILOR de ieri- mă întreb dacă ceea care a atacat-o pe Marianna nu e chiar spioana rusă de ieri.
Să fie oare agresoarea de azi spioana de ieri?
Dacă-i așa, atunci lucrurile sunt chiar cu adevărat grave. Cine-i femeia care a agresat-o pe Mariana ? E spioana de ieri? Domnilor polițiști, când o să ne puteți răspunde la această întrebare?
NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
Comentează