Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Jur împrejur se vedeau doar ruinele fumegânde după bombardamentele de acum o jumătate de oră și soldatul înțepeni locului, ciulindu-și urechile. Un telefon țârâia de sub dărâmături. Nu-i venea să-și creadă urechilor, dar chiar asta se întâmpla, un telefon zbârnâia de sub mormanul de moloz din fața sa și el făcu un pas înainte, rămânând în urma plutonului său, pornit să-i stârpească pe toți inamicii lor care au supraviețuit bombelor aruncate din avioane și canonadei de peste noapte.
Își puse mitraliera în bandulieră și începu să dea într-o parte fiecare piatră, pentru a da de telefonul care nu se mai oprea din sunat. Dădu peste un pantof turtit. Telefonul continua să sune și el să sape. Dezgropă un picior, apoi un alt picior, ambele desculțe și mutilate. Care-i aparțineau unei femei cu fața carbonizată. Doar mâinile îi mai rămăseseră intacte, iar între degete strângea o țigară abia începută. Pe care, probabil, se gândi soldatul, o aprinse înainte ca una dintre bombele noastre să cadă peste casa ei.
Un tanc trecând pe alături puse în mișcare grămada de moloz și rămășițele acelei femei dispărură sub pământ.
Auzi iar telefonul. Se auzea chiar sub picioarele sale. Își înfipse degetele în pământ, dându-l într-o parte. Văzu telefonul. Un telefon mobil micuț, cu ecranul crăpat în zeci de locuri. Suna dintre două lespezi aspre, mânjite de sânge. Nu departe de ele zăcea chircit corpul unui băiat de vreo opt sau nouă ani, fără picioare. Probabil, era telefonul lui, se gândi soldatul, privindu-l îngrozit, de parcă ar fi văzut un șarpe.
Răspunse. Mai bine zis, apăsă pe butonul verde, fără să spună niciun cuvânt. Auzi vocea unei femei, vorbind într-o limbă necunoscută. Femeia vorbea întruna și el nu o întrerupse și nici ea nu se opri din vorbit.
Comandantul lor, aflat în partea cealaltă a mormanului de pietre, îl strigă să li se alăture, pentru a respinge un atac al dușmanilor.
Soldatul lăsă telefonul acolo unde-l găsi, fără să-l închidă. Femeia aia tot continua să întrebe și să tot întrebe te miri știe ce într-o limbă necunoscută lui, vorbind întruna, fără întrerupere. Soldatul apăsă pe trăgaci.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
Comentează