Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Nu putea să fugă decât prin Bielorus, dar înainte să iasă din casă, și-a ars în baie pașaportul rusesc și citația prin care i se cerea să se prezinte în timp de două ore la comisariatul militar din Pskov, pentru a fi înrolat în armată și trimis pe front, apoi a dat drumul la apă și un șuvoi rece a împins scrumul în țeava de canalizare. Dintr-un sertar, și-a scos pașaportul moldovenesc și l-a băgat în buzunar.
Peste două ore urma să fie recrutat, dar el nicidecum nu-și dorea asta. S-a ras și s-a tuns la zero, pentru a nu semăna cu cel care a fost. Într-un geamantan și-a îndesat câteva haine și a ieșit din casă. A coborât pe scări pentru a nu se întâlni cu vecinii. Nu avea încredere în ei, avea impresia că toți sunt securiști.
Odată suit în mașină, se sperie că polițiștii ruși o să-și dea seama că e un rus care fuge de mobilizare și se întrebă cum să le demonstreze că e moldovean. Cum? Spunându-le câteva cuvinte în română. Dar el nu-și mai amintea niciun cuvânt în română, cu toate că româna era limba lui maternă. Nu mai știa nici măcar cum se spune bună ziua în română, pentru că de când s-au mutat în Rusia părinții lui au vorbit cu el doar în rusă. În română mai vorbeau doar între ei.
În română au vorbit cât au trăit, dar nu și cu el, cu el au discutat doar în rusă. Deschise google translate și învăță câteva expresii și înjurături, apoi porni motorul.
Le mulțumi părinților săi că, înainte de moartea lor, îl luaseră cu ei la Chișinău și îi făcuseră pașaport moldovenesc. Atunci nu credea că va avea nevoie de el vreodată, acum însă acest pașaport îl ajuta să scape de mobilizare. Până la granița cu Bielorus, îl opriră zeci de polițiști, suspectându-l că ar fi un rus care se dă drept moldovean ca să scape de mobilizare. I-a uns pe toți. Cu cât însă se apropia de vamă, cu atât polițiștii erau mai aspri. I-a îmblânzit cu plicuri mai groase. I-a mâzdit și pe vameși.
Un grănicer însă îi împinse îndărăt plicul și vru să-l salte, neconvenindu-i cât i-a dat Vitalie. Îl îmbrânci pe hol, unde îi făcu un semn să meargă la toaletă. Acolo, veni și el cât ai zice pește. Vitalie îi mai înmână o mie de dolari și grănicerul vru să-i întoarcă spatele. Vitalie dublă suma și Vladimir Vladimirovici îl lăsă să treacă granița.
Pentru a-și putea cumpăra un bilet de avion spre Chișinău, tânărul își vându mașina în Minsk. În Rusia nu mai voia să se întoarcă niciodată.
NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
