Dumitru Dragomir a analizat propunerea AUR la președinția României. Prima reacție după ce candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă

Autor: Anca Flondor

Publicat: 10-03-2025 15:24

Actualizat: 10-03-2025 17:24

Article thumbnail

Sursă foto: fanatik.ro

Dumitru Dragomir a comentat ultimele evenimente de pe scena politică. Acesta a vorbit despre posibilul candidat pe care îl va susține AUR. BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu, iar azi s-a spus că cel susținut de George Simion ar putea să fie Dan Dungaciu (56 de ani), un cunoscut sociolog și geopolitician român. Acesta este și profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universității din București.

”E un profesor deștept. Nu are timp, nici măcar să strângă semnături până sâmbătă nu poate”, a fost replica lui Mitică.

S-a speculat că a mai exista două variante, Cristela Georgescu și Anca Alexandrescu.

”Dacă ar fi să bage pe cineva să încurce pe toată lumea, ar fi Anca Alexandrescu (n.r. jurnalistă Realitatea Plus).

Dacă luau semnăturile și o băgau pe doamna Cristela, se bătea cu toți. Dacă o băgau pe Anca Alexandrescu se bătea cu toți”, este părerea lui Dragomir.

În opinia lui Dragomir varianta Dan Dungaciu ar fi cea mai bună.

”Când, că nu mai e timp? Eu cam știu tot ce se întâmplă în țara asta. Este un tip foarte deștept, nu are experiență politică. Experiență politică are doar Crin Antonescu. Forță are și Nicușor”, a completat Mitică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri