DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dumitru Dragomir, impresionat de performanța obținută de Răzvan Lucescu: Al Hilal a câştigat Liga Campionilor Asiei

www.prosport.ro
Răzvan Lucescu

Dumitru Dragomir a fost impresionat de performanța obținută de Răzvan Lucescu, cel care a câștigat, alături de Al Hilal, Liga Campionilor Asiei. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a declarat că România se poate mândri cu Răzvan Lucescu, potrivit Mediafax.

”Îl felicit pe Răzvan. Am avut ocazia în ultimii ani să mă duc pe la el, atunci când antrena în Grecia și am văzut cum și cât de mult muncește. România se poate mândri cu acest antrenor, cel care în ultimii ani a făcut istorie. Nu uitați că un campionat i-a fost furat în Grecia, iar pe al doilea l-a luat fluierând. A câștigat acolo și Cupa Greciei. Acum și-a demonstrat valoarea și în țările arabe și sunt sigur că aia îl vor considera un adevărat șeic”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.

Klaus Iohannis, ANUNȚ FULGER după ce a descins la sediul PNL

”Sunt convins că părinții lui Răzvan sunt mândri de el, iar pe această cale felicit toată familia Lucescu pentru performanța asta uriașă. Însă, ca să fiu foarte sincer, consider că triumful ăsta este doar al lui Răzvan Lucescu”, a mai adăugat Dragomir.

Al Hilal a obţinut calificarea la Campionatul Mondial al Cluburilor, după ce a câştigat Liga Campionilor Asiei. În turul secund, Al Hilal va întâlni campioana Africii, formaţia tunisiană Esperance Sportive de Tunis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.