După 125 de ani, Parisul spune adio biletelor de hârtie la metrou

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 06-11-2025 18:07

Actualizat: 06-11-2025 18:09

Article thumbnail

Sursă foto: railwaygazette.com

Vânzarea tradiţionalelor bilete din hârtie la Paris Metro a fost sistată, potrivit operatorului de transport parizian RATP, informează joi DPA.

Demersul face parte dintr-o tranziţie mai amplă, care a durat mai mulţi ani, către bilete electronice şi noi variante printre care şi permise de călătorie, potrivit Agerpres.

Vânzarea oficială a biletelor de hârtie s-a încheiat oficial miercuri, ultimul pas în reducerea graduală a punctelor de vânzare pentru aceste bilete de unică folosinţă.

În urmă cu doi ani, ''Carnet de 10'', un pachet de 10 bilete de o singură călătorie, care putea fi cumpărat la un tarif redus, extrem de popular în rândul turiştilor, a fost desfiinţat.

Persoanele care sunt în continuare în posesia unor astfel de bilete pe hârtie le mai pot folosi până anul viitor. După această dată, biletele de hârtie pot fi preschimbate.

Potrivit RATP, sistarea comercializării biletelor din hârtie, care au fost introduse odată cu deschiderea primei linii de metrou parizian în urmă cu 125 de ani, are drept obiectiv ''reducerea impactului climatic prin renunţarea la producţia şi reciclarea biletelor din hârtie''.

Demersul îşi propune de asemenea să eficientizeze traficul de pasageri. să îmbunătăţească experienţa pasagerilor şi să faciliteze accesul la transportul public pentru fiecare tip de călător, potrivit operatorului.

La începutul perioadei de tranziţie pentru sistarea biletelor de hârtie, RATP a estimat că peste 500 de milioane de bilete din hârtie au fost vândute în fiecare an, acestea ajungând într-un final la gunoi sau pe stradă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri