Senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, a anunțat că va propune modificarea Statului deputaților și senatorilor, dar și un nou Ghid de conduită parlamentară care să sancționeze „acțiunile extremiste și violente precum cele ale reprezentanților AUR”.
„George Simion a întrecut orice limită admisibilă astăzi în Parlament bruscându-l pe ministrul Energiei, Virgil Popescu. Pot înțelege orice tip de critică la adresa unui reprezentant al Guvernului până când cineva apelează la violență fizică sau verbală. Dacă era încă membru de galerie şi intra pe teren să bruscheze vreun jucător sau vreun arbitru, Simion ar fi fost interzis pe viaţă pe stadioane. Ca un gest de minimă igienă. Din păcate, nu există pârghii parlamentare pentru a-l trage la socoteală pe acest personaj pentru că nimeni nu s-a gândit că trebuie să instituim prin norme bunul simț în forul legislativ. De aceea, în calitate de senatoare PNL voi propune, în perioada următoare, modificarea Statului deputaților și senatorilor, dar și un nou Ghid de conduită parlamentară care să sancționeze acțiunile extremiste și violente precum cele ale reprezentanților AUR”, a scris senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc pe pagina ei de Facebook.
Dacă nu facem nimic, vom ajunge în situaţia de a vedea cum băieţii ăştia veseli cu cămăşi verzi dau foc Parlamentului.
Să reglementăm bunul simț
Comentează