După ce au pierdut portul Giurgiulești, Republica Moldova luptă să-și recâștige Aeroportul Internațional Chișinău

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 23-02-2022

Actualizat: 23-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: gazetadechisinau.md

Reprezentanții Agenției Proprietății Publice (APP) anunță că Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a respins, la 21 februarie, cererea S.C. „Avia-Invest” S.R.L. împotriva Agenției Proprietății Publice privind anularea rezoluțiunii contractului de concesiune a activelor ÎS „Aeroportul Internațional Chișinău”.

Potrivit Hotărârii, acțiunea în contencios administrativ a reclamantului S.C. „Avia-Invest” SRL împotriva Agenției Proprietății Publice (APP) privind anularea actului administrativ individual defavorabil din 8 iulie 2020 și a deciziei adoptate în procedura prealabilă din 17 iulie 2020, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, transmite zdg.md.

Hotărârea instanței în acest sens nu este definitivă, SRL „Avia Invest” având dreptul de a o contesta în Curtea de Apel Chișinău.

Deși contractul de concesionare a aeroportului a fost reziliat în 2020, Avia Invest continuă să gestioneze Aeroportul Internațional Chișinău întrucât Avia Invest a atacat decizia APP cu privire la rezilierea contractului în instanță.

Astfel, până la o decizie finală Avia Invest va gestiona aeroportul de la Chișinău.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri