Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După ce Sorana Cîrstea a spus că România nu stă în Simona Halep, Irina Begu îi dă replica: 'Întotdeauna e greu când nu e Simona'

bucurestifm.ro
Simona Halep Irina Begu

Irina Begu a declarat, marţi, pe Aeroportul Henri Coandă, că întotdeauna este greu când lipseşte Simona Halep, dar a precizat că echipa României va avea susţinerea publicului şi va putea obţine victoria în meciul cu Canada din primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

"Noi de fiecare dată când am jucat acasă am plecat cu prima şansă. Vom avea şi acum avantajul publicului şi sperăm să câştigăm. Cu siguranţă având numărul 2 mondial şi atâtea fete în top 100 putem spera la mai mult. Dar Fed Cup a fost întotdeauna o competiţie diferită. Noi considerăm că avem potenţial şi sperăm să ajungem într-o zi în fazele finale. Întotdeauna este greu când nu este Simona Halep. Însă noi încercăm să ne facem treaba şi să ne câştigăm meciurile. Până la urmă suntem atâtea în top 100 încât putem avea o rotaţie şi să facem o echipă foarte bună. În vestiar la turnee în ultimii ani auzeam mult limba rusă, iar acum aproape de fiecare dată când intru mă întâlnesc cu o româncă, ceea ce este foarte bine. Mă bucur pentru tenisul feminin românesc", a spus numărul 37 mondial, scrie agerpres.ro.

Citește și: RUŞINOS! Unde a dus revoluţia fiscală: Oamenii trebuie să vină cu bani de-acasă

"Le cunosc pe adversare, dar nu am jucat împotriva lor. Va fi un meci greu, dar sperăm să câştigăm. Eu m-am simţit întotdeauna bine la Cluj, cu siguranţă atmosfera va fi la fel de plăcută. Noi vom încerca să le oferim fanilor o victorie. Rezultatele noastre din ultima perioadă ne dau încredere şi vrem să le repetăm şi la Fed Cup. E o bucurie să jucăm în faţa propriilor fani, avem ocazia asta de 2-3 ori pe an, sperăm să vină în număr cât mai mare", a adăugat Irina Begu.

Componentele echipei de Fed Cup a României, Irina-Camelia Begu (37 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Ana Bogdan (86 WTA) şi Raluca Olaru (45 WTA la dublu), şi căpitanul nejucător Florin Segărceanu au plecat, marţi, de pe Aeroportul Henri Coandă spre Cluj-Napoca.

Citește și: Haos în primăriile din România în urma noilor măsuri fiscale: Ce sumă uriașă a pierdut Primăria Capitalei

Deşi iniţial a fost convocată, Simona Halep, numărul doi mondial, a anunţat că nu va juca pentru echipa de Fed Cup din cauza faptului că nu este recuperată complet după accidentarea de la Australian Open.

Echipa României întâlneşte Canada în zilele de 10 şi 11 februarie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul primului tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

Citește și: Legea a fost adoptată! Ce trebuie să știe toți șoferii

România a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.