După operațiunea 'Scutul Eufratului', Turcia anunță noi operațiuni antiteroriste în Siria

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-04-2017

Actualizat: 04-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a afirmat luni că Turcia va lansa noi operaţiuni "antiteroriste" după ce a încheiat săptămâna trecută ofensiva declanşată în august anul trecut, în nordul Siriei, transmite AFP, conform agerpres.ro

Ankara a anunţat miercuri finalul operaţiunii "Scutul Eufratului", lansată pe 24 august contra jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI) şi miliţiilor kurde. 

"Prima fază, operaţiunea "Scutul Eufratului", efectuată pentru eliminarea teroriştilor din Al-Bab, a luat sfârşit. Dar vor exista altele după aceasta", a declarat Erdogan, într-un discurs televizat din cadrul unui miting la Trabzon.

Elena Udrea, întâlnire SECRETĂ cu Victor Ponta: Cum s-a DEGHIZAT cea mai cunoscută femeie


El a ameninţat în special gruparea SI, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi miliţiile kurde siriene YPG, promiţându-le "foarte frumoase surprize" în această primăvară. 

În cadrul "Scutului Eufratului", rebelii sirieni sprijiniţi de Turcia au recucerit de la jihadişti mai multe oraşe, printre care Jarablos, Al-Rai, Dabiq şi în final Al-Bab, unde armata turcă a suferit pierderi grele.

Mircea Badea CRITICĂ auditul extern propus de ministrul Justiției: 'NU dau doi bani' - VIDEO


Ankara afirmă că vrea să acţioneze alături de aliaţii săi, dar fără miliţiile kurde YPG pe care le consideră "teroriste", la recucerirea capitalei de facto a SI în Siria, oraşul Raqqa. 

Dar Turcia pare exclusă de la pregătirile în curs pentru o ofensivă la Raqqa, în timp ce YPG, aliate ale Statelor Unite, sunt chemate să joace un rol de prim-plan. 

Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, în vizită la Ankara săptămâna trecută, a evitat mai multe întrebări pe acest subiect într-o aparentă grijă de a nu irita gazdele sale turce, care critică regulat Washingtonul pentru cooperarea sa cu YPG.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri