Universitatea din Bucureşti a precizat vineri că nu va organiza o dezbatere electorală între cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta şi Klaus Iohannis.
"Universitatea din Bucureşti nu va organiza o dezbatere electorală între cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale. Universitatea din Bucureşti nu este responsabilă pentru comunicatele şi informările venite din partea altor asociaţii sau organizaţii. Universitatea din Bucureşti şi Facultatea de Drept nu au primit până în acest moment nicio solicitare oficială pentru a organiza sau a găzdui o dezbatere electorală între candidaţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale', a anunţat conducerea Universităţii din Bucureşti într-un comunicat de presă.
Totodată, reprezentanţii instituţiei resping orice tentativă de implicare politică şi amintesc că folosirea spaţiilor universităţii în alte scopuri decât cele didactice şi ştiinţifice nu este permisă.
"Universitatea din Bucureşti reaminteşte că, în conformitate cu decizia Consiliului de Administraţie din data de 8 octombrie, UB respinge orice fel de tentativă de implicare politică iar folosirea spaţiilor instituţiei în alte scopuri decât cele didactice şi ştiinţifice nu este permisă", se afirmă în comunicatul de presă.
Precizările Universităţii din Bucureşti vin după ce Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti (SSUB) le-au propus vineri celor doi candidaţi la alegerile prezidenţiale să participe luni, la o oră ce poate fi stabilită împreună cu echipele de campanie, la o dezbatere publică ce ar urma să aibă loc în Aula Magna a Facultăţii de Drept, scrie Agerpres. O propunerea asemănătoare a venit şi de la Klaus Iohannis.
Vezi şi: O universitate REFUZĂ să găzduiască dezbaterea între Ponta şi Iohannis
Comentează