Durere la mal: Un copil și-a găsit sfârșitul în apele Bahluiului

Autor: Liana Ganea

Publicat: 05-06-2025 09:12

Actualizat: 05-06-2025 12:12

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Cadavrul unui copil a fost recuperat din râul Bahlui. Misiunea a avut loc în apropierea unei localități din județul Iași. Copilul era căutat de trei zile.

ISU Iași a anunțat că joi, „reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Erbiceni au informat că trupul minorului dispărut în urmă cu trei zile a fost adus la suprafață de apele râului Bahlui, pe raza localității Sprânceana.”

Forțele SVSU aflate în zonă au intervenit pentru a aduce cadavrul la mal. La fața locului a mers un echipaj de poliție, care efectuează cercetările legale necesare, transmite Mediafax.

Ca urmare, misiunea de căutare-salvare derulată de forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași în zona respectivă a fost încheiată.

Copilul a dispărut luni, 2 iunie, și de atunci a fost căutat cu numeroase echipe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri