Premium
Ziarul Financiar:
După 1990, România a avut cinci modele de creştere economică. Unele au fost din strategie proprie, altele au venit din import. Din 2016 până în 2020, pentru a recupera decalajul nu faţă de Europa Occidentală, ci faţă de Polonia şi Ungaria, cei care vor conduce România trebuie să aibă în vedere un nou model de creştere economică.
Manuel Costescu, un bancher român de la Londra, unde lucra pentru JP Morgan, cea mai mare bancă americană, a pus pe masă un nou model. Economia României trebuie să fie ca un Duster, o maşină corectă, prin ceea ce oferă şi care are un raport calitate – preţ competitiv, 13 – 14 mii de euro. În spatele acestei maşini, la Automobile Dacia, sunt salarii medii de 3.500 lei (cu tot cu bonusuri şi ore suplimentare, adică 700 de euro). Salariul mediu în economie este de 2.000 de lei (450 euro), cu un salariu minim de 1.250 lei - 950 lei net, adică 210 euro. În Polonia salariul mediu se învârte între 800 – 850 euro, în timp ce în Ungaria este de 600 – 650 euro (...)
România şi-a epuizat gloanţele de stimulare a creşterii economice prin măsuri fiscale – scăderea TVA şi monetare – şi scăderea dobânzilor. Cine va prelua puterea după alegerile de la finalul lui 2016 trebuie să muncească mai mult pentru a menţine creşterea economică, chiar şi cu 3% pe an, cât ar fi potenţialul României în condiţiile actuale.
Pentru a ajunge la o creştere economică de 5% pe an care ar permite majorări salariale mai susţinute economia are nevoie de un nou model.
- Multinaţionalele care au deja investiţii aici să treacă de la producţia low cost la o producţie cu o valoare adăugată mai mare, inclusiv prin cercetare – dezvoltare la nivel local. Acest lucru ar permite salarii mai mari;
- Creşterea pe modelul IT-ului a industriei de cercetare – dezvoltare, unde s-au redus taxele pe forţa de muncă;
- Din infrastructură bazată pe investiţiile statului – sector care dă de lucru firmelor locale;
- Din lansarea unui nou program de construcţii rezidenţial derulat de stat pe modelul ANL de acum 15 ani;
- Pe fonduri europene (România a câştigat ceva experienţă între timp);
- Din IT&C, care să permită crearea în ţară a unor produse de soft cu valoare adăugată mai mare (o parte din cei care au acumulat experienţă în multinaţionale vor să îşi deschidă ei companii proprii şi să facă produse);
- Din agribusiness (comasarea pământurilor şi investiţiile în echipamente vor aduce o productivitate mai mare);
- Din servicii care pot să susţină piaţa internă;
- Din creşterea exporturilor pe structura actuală, dar şi deschiderea unor noi pieţe (aşa cum a deschis Dusterul);
- Prin menţinerea dobânzilor scăzute la lei (poate Roborul nu poate rămâne la 0,8%, dar poate să se menţină la o medie de 2% pe o perioadă mai lungă de timp);
- Pe scăderea taxelor pe muncă;
- Creşterea ajutoarelor de stat în sectoarele care oferă salarii mai mari decât media pe economie.
Obiectivul Guvernului şi a celor care au puterea ar trebui să fie ca în 2020 salariul mediu net să fie de 3.500 lei (700 euro), cu un salariu minim de 2.000 lei (450 euro). Pentru a ajunge aici, obiectivul ar fi ca economia să treacă de la un nivel low cost la un model cu un salariu mai mare şi cu servicii oferite care au în spate o valoare adăugată mai mare.
Ca exemplu, centrele de call center ar trebui să se transforme în centre BPO (Business Processing Outsourcing). În Bucureşti şi Cluj are loc această tranformare.
La noile paliere de venituri în România, poate 100.000 de români vor dori să se întoarcă în ţară, fie salariaţi, fie să-şi înceapă o afacere. Manuel Costescu spune că sunt români care s-ar întoarce în ţară acceptând salarii mai mici, dar care le-ar permite, la preţurile de aici, să rămână la final de lună cu mai mulţi bani.
Un salariu în România de 2.000 de euro net pe lună ar fi mai bun decât unul de 3.000 euro la Londra.
Din 1998 până acum toate guvernele au încurajat investiţiile străine pe modelul „Forţă de muncă calificată, la preţul cel mai mic”. Noul model trebuie să fie „Forţă de muncă calificată la preţul cel mai competitiv”, aşa cum este Dusterul.
Romania Libera:
Republica Moldova pare să fie tot mai mult obiectul unei indiferențe pe care e greu să o definim benignă. Bucureștiul se îndepărtează, înțelegând în același timp că nu de datoria frățească față de moldoveni este vorba, ci despre siguranța frontierei noastre estice. Recent, Moscova a anunțat că va deschide, împotriva voinței Chișinăului, 22 secții de vot în regiunea transnistreană pentru alegerile din 18 septembrie pentru Duma de Stat a Rusiei.
Moscova sfidează R. Moldova: la Chișinău, această atitudine este considerată normală, în vreme ce la București nimeni nu acordă vreo semnificație gestului, care fără îndoială că este în primul rând simbolic. Demonstrează că oricâte acorduri importante semnează R. Moldova cu Uniunea Europeană, dincolo de Nistru și poate chiar și între Nistru și Prut, jocurile sunt făcute de la Moscova.
Capitala rusă este încă, în imaginarul colectiv al moldovenilor, sediul adevăratei puteri, locul unde se fac strategiile de război și de unde se flutură steagul alb al păcii. Complotul, frigul și soarele au venit vreme îndelungată de la Moscova. Câtă vreme prosperitatea europeană întârzie, România ezită să facă rețele energetice comune și toate promisiunile rămân doar pe hârtie, mica republică este împinsă încet și sistematic în brațele puternice ale Rusiei.
Pe 30 octombrie au loc alegeri prezidențiale directe în R. Moldova: electoratul e divizat între preferințele pro-europene și pro-rusești; mass-media se află în proporție covârșitoare la îndemâna controversatului Vlad Plahotniuc, care se urcă mereu pe valul ce-i asigură banii, poziția și libertatea; în plus, presa rusă are în continuare mare trecere la cei care deplâng dispariția omului sovietic și a fericirii sale limitate.
Dinspre România se aude doar vocea lui Traian Băsescu, dar fostul președinte pare să-și fi pierdut intuiția politică și direcția, de vreme ce propune tratative cu Rusia pentru unirea R. Moldova cu România, argumentând că „Putin este un om cu care se poate discuta direct“. S-ar putea crede că ideea lui Băsescu e o provocare în peisajul regional existent, în care Rusia e văzută ca o putere în expansiune, care calcă în picioare dreptul internațional.
Moscova ar fi fericită cu astfel de „discuții“, în care o țară NATO vrea să-și treacă în propria jurisdicție și administrație o țară care și-a declarat independența în urmă cu 25 de ani. Sigur, fostul șef de stat spune că „discuțiile“ vor dura mult, dar că în final ele s-ar putea „suprapune“ cu perioada de timp în care „în Republica Moldova se va ajunge la o majoritate care să dorească Unirea“.
Traian Băsescu nu ne spune de unde știe că Vladimir Putin „este un om cu care se poate discuta direct“. Când a avut Băsescu ocazia să exerseze apropierea de liderul rus și, mai ales, ce a avut România de câștigat în urma unui astfel de exercițiu? În spațiul public, fostul președinte a făcut declarații dure împotriva lui Putin și, într-un fel, chiar a prevăzut situația actuală, când a vorbit despre Marea Neagră ca „lac rusesc“ încă din 2005.
Moscova ar fi fericită cu astfel de „discuții“, în care o țară NATO vrea să-și treacă în propria jurisdicție și administrație o țară care și-a declarat independența în urmă cu 25 de ani. Sigur, fostul șef de stat spune că „discuțiile“ vor dura mult, dar că în final ele s-ar putea „suprapune“ cu perioada de timp în care „în Republica Moldova se va ajunge la o majoritate care să dorească Unirea“.
