E alertă în sistem: 'Val masiv de concedieri colective' după Ordonanța Trenuleț – sindicaliștii denunță un efect 'devastator'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 29-01-2025 12:13

Actualizat: 29-01-2025 14:13

Article thumbnail

Sursă foto: economica.net

Blocul Național Sindical susține că „Ordonanța trenuleț” va duce la concedieri colective.

„Val masiv de concedieri colective – un pericol real pentru angajați!

Blocul Național Sindical atrage atenția asupra unui efect devastator al OUG nr. 156/2024, cunoscută și sub numele de ,,Ordonanța trenuleț”: concedierile colective.

Art. VI alin. (2) din această ordonanță, coroborat cu Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, permite ordonatorilor principali de credite să reducă numărul de posturi și să concedieze angajați fără garanții suficiente pentru protecția acestora.

Măsura destabilizează piața muncii, afectează profund securitatea locurilor de muncă și încalcă drepturile fundamentale ale salariaților!

Cerem Guvernul României să intervină urgent pentru a proteja angajații și pentru a preveni un val masiv de disponibilizări!

Reamintim că BNS a transmis o petiție oficială către Avocatul Poporului, solicitând sesizarea Curții Constituționale a României în legătură cu neconstituționalitatea Ordonanței de Urgență nr. 156/2024.

În plus, specialiștii BNS au realizat o analiză detaliată pe tema impactului pe care îl generează adoptarea Ordonanței ,,Trenuleț” (OUG nr. 156/2024)”, au transmis cei de la BNS.

Vezi și: DOCUMENT 'Ordonanța trenuleț', forma finală în care a fost adoptată de Executiv

Specialiștii Blocului Național Sindical au realizat, de asemenea, o analiză detaliată pe tema impactului pe care îl generează adoptarea Ordonanței ,,Trenuleț” (OUG nr. 156/2024)

„Principalele efecte juridice și practice ale OUG nr.156/2024:

Încălcarea principiilor dialogului social și a drepturilor colective ale salariaților din societățile cu capital de stat;

Încălcarea libertății contractuale și a autonomiei de negociere colectivă;

Încălcarea dreptului fundamental la condiții echitabile în muncă;

Încălcarea dreptului la muncă;

Retroactivitate mascată;

Izbucnirea conflictelor de muncă;

Imixtiunea statului în raporturile de muncă dintre angajator și angajat;

Încălcarea drepturilor câștigate;

Val masiv de concedieri colective;

Încălcarea dreptului la protecție împotriva concedierilor abuzive;

Neasigurarea unui nivel de trai decent pentru cetățeni;

Încălcarea dreptului european;

Scăderea salariilor și determinarea unui nou fenomen migraționist din sectorul construcțiilor;

Afectarea gravă a stabilității financiare a societăților strategice sau de interes național”, arată analiza acestora.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri