DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

E doar huliganism mediatic sau se reeditează diversiunea Sunday Times?

captura Facebook
sky news romania

Sincer, mă așteptăm ca cele câteva organizații din România, care pretind că se luptă pentru libertatea presei, să reacționeze. Împreună cu organizațiile jurnaliștilor, profesionale sau sindicale, dacă ele mai există. Și, fie direct, fie prin intermendiul partenerilor lor internaționali, să facă toate eforturile pentru sancționarea morală a televiziunii Sky News. Cea care a montat una dintre cele mai oribile diversiuni împotriva României. Dar, în mod surprinzător, aceste organizații tac. Tac și nu fac. Ceea ce mă pune în situația să mă gândesc dacă diversiunea montată de Stuart Ramsay și susținută de una dintre cele mai importante televiziuni de știri din Marea Britanie este un simplu caz flagrant de huliganism de presă. Sau dacă este mult mai mult.

Citește și: A renunțat la sutien și a făcut valuri: Ce divă i-a lăsat cu gura deschisă pe bărbați, în București / FOTO HOT

România, atât înainte de Brexit, cât și după Brexit, este, din motive care îmi scapă, o țintă a propagandei negre din Marea Britanie. Despre românii care muncesc acolo, dar și despre românii care nu muncesc și stau cu mână întinsă s-au scris în presă și s-au difuzat pe canalele de televiziune multe porcării. Mult prea multe lucruri neadevărate. Atât de multe, încât este clar că ele fac parte dintr-o acțiune concertată de propagandă neagră.

În acest fel, România are, în prezent, o dublă calitate în raport cu Regatul Unit al Marii Britanii. Pe de o parte, este cel mai important aliat NATO, care este și membru al Uniunii Europene, din sud-estul Europei și, implicit, este un aliat important al Marii Britanii pe teatrele de război și nu numai, dar, în același timp, România reprezintă și un stat care îi creează Londrei bătăi de cap. Cel mai vizibil motiv sunt emigranții. Este adevărat, una dintre destinațiile importante ale românilor care au plecat în Vest, pentru a-și vinde forța de muncă și pentru a trăi mai bine, este Marea Britanie. Și este adevărat și faptul că, în iureșul acestei migrații, s-au înscris și un număr de români, în general romi, care au plecat nu pentru a munci, ci pentru a sta cu mână întinsă. Și unii și alții deranjează. Primii, pentru că fac concurență, pe piață muncii, cetățenilor britanici. Iar a două categorie, pentru că reprezintă un balast nedorit în nicio țară. Ca să nu mai discutăm și despre faptul că unii, e adevărat, nu foarte mulți, săvârșesc și infracțiuni.

Citește și: INTERZIS MINORILOR Cum a apărut vedeta la o piscină din București

Dar de la această realitate până la modul în care ea este prezentată apocaliptic în presa scrisă, audiovizuală și electronică din Marea Britanie, este o mare diferență. Este exact diferența dintre o simplă relatare jurnalistică, o campanie propagandistică sau un huliganism mediatic.

În iureșul bătăliei pentru Brexit, în care s-au angajat nu numai personalități politice, nu numai simpli cetățeni, nu numai organizații ale societății civile, ci și numeroși jurnaliști, linia roșie a fost trecută cu ușurință. Iar ceea ce, în trecut, păreau a fi excepții, acum, mai recent, devine fenomen.

Citește și: Ai curajul să porți așa ceva? Cea mai nouă rochiță pentru femei / FOTO

Poate că situația este și mai complicată decât atât. Poate că Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, are dreptate atunci când ia în calcul chiar și ipoteza unui joc geostaretgic. În condițiile în care Turcia se deplasează vizibil către Moscova, îndepărtându-se, la fel de vizibil, de orbita NATO, întreg echilibrul geostrategic din flancul sud-estic al Alianței își schimbă configurația. Cu cât Turcia devine, din păcate, mai nesigură, cu atât mai important poate fi rolul jucat de România. Numai că, întotdeauna în istorie, Marea Britanie a fost și ea prezentă la masa geostrategică din această parte a lumii. Și poate este lipsit de inters să ne imaginăm că România ar putea să încurce Marea Britanie. Scoaterea din joc a României sau diminuarea marjei de joc a Bucureștiului ar putea intra în sfera de interes a Londrei. Ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că nu este deloc exclus ca această campanie concertată, escaladată în ultimii ani, avându-i drept țintă pe români și implicit România și utilizând instrumentul mass-media, să facă parte dintr-un plan mai amplu și bine pus la punct.

Citește și: SEX TAPE cu o cunoscută politiciană / VIDEO

Altfel este destul de greu de explicat cum a fost posibil ca un ziarist celebru în lumea întreagă, de talia lui Stuart Ramsay, să comită o infracțiune de presă atât de flagrantă și de o asemenea amploare, iar postul de televiziune Sky News, nu mai puțin celebru, să îl încurajeze și să îl susțină. Și mai mult chiar, cum ar fi altfel posibil ca același Ramsay, prins practic într-un dezonorant flagrant de către Parchetul antimafia din România, să persifleze, pe contul său de Twitter, țara noastră într-o asemenea manieră.

Și dacă așa stau lucrurile, cum aș putea oare să nu regret faptul că un procuror de talia lui Daniel Horodniceanu nu a existat la butoane și în urmă cu câțiva ani, când una dintre cele mai proeminente personalități ale României, jucător de prim rând în Parlamentul European, a fost, la rândul ei, victima unei înscenări jurnalistice. O înscenare făcută de Sunday Times, prin utilizarea unor filme contrafăcute și a unor provocări evidente, căreia i-au căzut victime și alți parlamentari UE, pe lângă domnul Adrian Severin.

Citește și: Din cauza unor bomboane, 24 de tineri care participau la un festival de muzică au ajuns la spital

Poate că ușurința cu care, atunci, România a cedat – mai ales în condițiile în care Severin era un adversar politic redutabil al președintelui Traian Băsescu, care încă era stăpân pe binom – să fi încurajat escaladarea, astăzi, a unor asemenea acte de propagandă, ostile României, săvârșite prin huliganism mediatic. Poate că un procuror, atunci, cum este Horodniceau acum, ar fi demantelat făcătura Sunday Times, ar fi determinat autoritățile de la București să reacționeze și astfel, pe viitor, România ar fi fost ocolită drept ținta unor asemenea făcături. Obediența, servilismul și duplicitatea de ieri joacă, astăzi, în defavoarea României. Pentru că, iată, în mentalul colectiv, a fost creat un precedent. Dacă un om politic de talia lui Adrian Severin s-a pretat, vezi Doamne, să își vândă votul în schimbul unor bani, fapt susținut de procurorii de la București și confirmat printr-o primă sentință judecătorească, atunci ar fi posibil, nu-i așa, și existența, pe teritoriul României, a unor bande active de traficanți de armament letal în beneficiul organizațiilor teroriste. Iată unde se poate ajunge, dacă ai cedat o dată de dragul de a te debarasa de o voce analitică și critică.

Citește și: IMAGINI ȘOCANTE Accidentare gravă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

Un text de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.