Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

E nevoie de o majoritate solida proeuropeana in PE. Cum se va negocia si alcatui

ue
Principalul său contracandidat, Jean-Claude Juncker, și-a exprimat la rândul său convingerea că 'o majoritate proeuropeană clară' poate fi construită în PE. După prima proiecție pentru viitorul Parlament European prezentată de purtătorul de cuvânt Jaume Duch, candidații pentru președinția Comisiei Europene au venit în hemiciclul de la Bruxelles pentru a oferi primele reacții la rezultatele scrutinului. 'Sugestia mea este ca fiecare să vorbească cu celălalt pe baza conținutului politic. Un lucru este clar — PPE-ul pierde 60 de locuri în Parlament, iar un alt lucru care este clar este că fără un acord cu aripa socialist-democrată din PE nicio majoritate nu e posibilă', a spus Martin Schulz, candidatul PES pentru președinția Comisiei, primul dintre candidați care a venit în fața presei. 'Am menționat în timpul campaniei electorale că o întreagă generație de femei și bărbați din Europa plătesc pentru o criză declanșată de oameni iresponsabili cu speranțele și viitorul lor. Nu pot să accept acest lucru. Trebuie să găsim o majoritate în Parlamentul European pentru a schimba Europa și a o îndrepta într-o direcție diferită', a adăugat el. Candidatul PPE la președinția Comisiei, Jean-Claude Juncker, a subliniat că Consiliul European trebuie să respecte rezultatele alegerilor, la fel ca și dreptul partidului care a câștigat cele mai multe mandate de a prezenta primul un candidat pentru președinția Comisiei Europene. 'Dacă liderii europeni nu respectă principiul că trebuie să aleagă unul dintre candidați este problema lor', a spus Juncker. 'O majoritate proeuropeană clară poate fi construită în Parlamentul European. Cred că vom găsi un teren comun cu celelalte partide. Vreau să lucrez cu socialiștii într-un mod pozitiv', a adăugat el, subliniind că în acest sens este deschis și unei colaborări cu Verzii. Candidatul ALDE pentru președinția CE, Guy Verhofstadt, a afirmat că proiecțiile PE au indicat cu claritate că este nevoie de o majoritate foarte stabilă. 'PPE-ul și S&D-ul au pierdut în jur de 70-80 de locuri. Este nevoie de o negociere mai largă cu cel de al treilea grup. Negocierile ar trebui să se bazeze pe conținut, programul viitoarei Comisii este vital și ar trebui să fie diferit de cel de acum cinci ani', a spus fostul premier belgian. 'Nu vrem să continuăm cu politicile conservatoare. O nouă majoritate în această casă ar trebui să cadă de acord cu un salt înainte în integrarea UE. Integrarea pentru creștere', a subliniat el. Candidata Verzilor, Ska Keller, a spus că alegerile au fost foarte bune pentru partidul din care face parte, în condițiile în care Verzii au obținut locul doi în Suedia și au avut parte de câștiguri substanțiale în Marea Britanie și Austria. De asemenea, ea a salutat intrarea în PE în premieră a unor eurodeputați afiliați Verzilor europeni din Irlanda, Ungaria și Croația. Candidatul pentru președinția CE pe care îl vor susține Verzii trebuie să ofere politici verzi, să lupte pentru o Europă dreaptă din punct de vedere social și să acționeze pentru democrație, a afirmat Ska Keller. Ea a apreciat marea schimbare în modul în care se desfășoară acum alegerile europene. 'Introducerea de candidați oficiali pentru președinția Comisiei a fost o experiență bună și a adus mai multă viață în dezbaterea europeană', a spus ea. Alexis Tsipras a afirmat că SYRIZA a obținut o 'victorie istorică' în Grecia. 'Coalițiile sunt parte a programului nostru și dorim să construim consens pe baza respingerii austerității', a declarat candidatul Stângii unite europene. 'Europa a făcut astăzi un pas decisiv, un pas important pentru a pune capăt politicii dezastruoase a austerității și pentru întoarcerea la democrație', a mai afirmat el. 'Verzii sunt parteneri posibili, dar ne putem uni forțele și cu social-democrații, dacă rup alianța austerității cu conservatorii', a adăugat el. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.