Ecaterina Andronescu, în lacrimi la Antena 3: Ce mărturisire a făcut vicepreședintele PSD

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 25-01-2018

Actualizat: 25-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației și vicepreședinte al PSD, a vorbit joi, la Antena 3, despre dosarul în care a fost cercetată de DNA (dosarul Microsoft). Vizibil emoționată, cu lacrimi în ochi și vocea tremurândă, Andronescu s-a referit la perioada în care a fost urmărită penal.

Vezi și: Oprah și-a dezvăluit meniul: Cum a slăbit 41 de kg în 11 luni

Ecaterina Andronescu a dezvăluit că au fost momente în care mergea pe stradă și diverse persoane spuneau „Uite-o și pe penala asta!”.

„Asta după o carieră pe care am construit-o în așa fel încât să nu-mi poată reproșa nimeni nimic. Nu vreau să mai trăiesc așa ceva. Mă duceam în fața studenților. Mă întrebam oare câți dintre studenții mei cred acuzațiile? Dar atmosfera a fost foarte bună, nu am cum să nu le fiu recunoscătoare colegilor și studenților mei pentru că m-au crezut întotdeauna”, a declarat Andronescu.

Ecaterina Andronescu a fost scoasă de sub urmărire penală, pe motiv că nu există probe pentru acuzațiile care i se aduceau: abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Vezi și: Avertisment dur al nutriţioniştilor: Persoanele care au INTERZIS la ciocolată neagră .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri