Echilibrul în atribuirea funcţiilor în UE va fi temă de dezbatere pentru liderii europeni

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 09-03-2017

Actualizat: 09-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderii statelor membre din Uniunea Europeană vor lua în discuţie în cursul acestui an echilibrul în atribuirea posturilor de la vârful blocului comunitar, a anunţat joi premierul Maltei, ţară care deţine preşedinţia prin rotaţia a UE, relatează Reuters. "Îl felicit pe Donald Tusk pentru reconfirmarea în funcţia de preşedinte al Consiliului European. În cursul acestui an, Consiliul va lua în discuţie echilibrul în atribuirea funcţiilor în cadrul UE", a scris pe Twitter premierul maltez Joseph Muscat.

Realegerea lui Tusk, care face parte din familia politică a popularilor europeni (PPE), survine la câteva luni după ce Antonio Tajani, reprezentant al aceluiaşi partid, a devenit preşedintele Parlamentului European. La conducerea Comisiei Europene se află Jean Claude Juncker, care a fost propus pentru această funcţie tot de PPE.

Astfel, principalele instituţii politice al UE sunt conduse de politicieni de centru-dreapta, motiv pentru care formaţiunile de stânga au atras atenţia asupra nevoii de echilibru. Reuters notează că atât Juncker, cât şi Tusk şi Tajani sunt mandataţi până în 2019, aşa că nu este clar ce schimbare ar putea interveni până atunci. Cei mai importanţi lideri de centru-stânga sunt, potrivit aceleiaşi surse, ministrul olandez de Finanţe, Jeroen Dijsselbloem, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, conform Agerpres. PPE deţine 217 dintre cele 751 de mandate din Parlamentul European, în timp ce socialiştii au 189 de reprezentanţi în Legislativul UE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri