Echipa chineză Wuhan Zall şi-a reluat antrenamentele la baza sa de pregătire

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-04-2020

Actualizat: 23-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.sport360.com

Echipa chineză de fotbal Wuhan Zall, din Super Liga chineză, care a revenit după mai bine de trei luni acasă, în oraşul din care a pornit virusul COVID-19, şi-a reluat antrenamentele la propria bază sportivă, dar pe fondul restricţiilor existente încă din cauza pandemiei, scrie Xinhua, citată de Agerpres.

Jucătorilor, antrenorilor şi personalului auxiliar, cărora li se interzice sa ia masa în oraş sau să participe la vreo activitate socială, li se oferă măşti şi pot folosi dezinfectant disponibil în camere şi la intrările în baza sportivă. De asemenea, ei trebuie să-şi ia zilnic temperatura.

Restricţiile vor rămâne în vigoare până la o nouă decizie a guvernului local.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe: cum se celebrează și ce este intezis în această zi

Nu mai puţin de 104 zile a petrecut pe drumuri Wuhan Zall, între care o perioadă destul de lungă în Spania, după ce oraşul Wuhan a fost închis în ianuarie din cauza pandemiei care a ucis mii de persoane în metropola chineză şi peste 180.000 în întreaga lume.

Echipa este antrenată de spaniolul Jose Gonzalez.

Wuhan Zall a început pregătirea sezonului 2020 al Super Ligii Chineze, care trebuia să debuteze pe 22 februarie, în ianuarie în oraşul Guangzhou, apoi a zburat în Spania, la Malaga, spre sfârşitul lunii ianuarie, iar după izbucnirea epidemiei la Wuhan nu a mai putut reveni în China. Când pandemia a ajuns în Spania, în martie, Wuhan Zall a decis să revină în China, unde numărul de infectări era pe o pantă descendentă. Cum oraşul Wuhan era încă închis, echipa, care a avut un tranzit prelungit în Germania, a ajuns la Shenzhen pe 16 martie, după care a petrecut trei săptămâni în carantină. A urmat un cantonament lângă Foshan, înainte de a lua trenul de mare viteză de la Guangzhou la Wuhan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri