Echipaj al Poliţiei Locale, agresat în Sectorul 4, de un bărbat căruia urma să-i ridice maşina pentru staţionare neregulamentară – Unul dintre agenţi, lovit

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-09-2024

Actualizat: 02-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Un echipaj al Poliţiei Locale Sector 4 a fost agresat de un bărbat căruia urma să-i ridice maşina pentru staţionare neregulamentară. Unul dintre agenţi, lovit cu o sticlă, va avea nevpie de 15 zile de recuperare, potrivit news.ro

”Duminică, 1 septembrie 2024, membrii unui echipaj al Poliţiei Locale Sector 4, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost agresaţi fizic şi verbal de către un cetăţean al cărui autoturism urma să fie ridicat pentru staţionare neregulamentară. În urma altercaţiei, unul dintre membri echipajului a ajuns la spital, cu profunde traumatisme în zona feţei, după ce a fost lovit cu o sticlă. Pentru traumatismele suferite, urmează cel puţin 15 zile de îngrijiri medicale”, a transmiis, luni, Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că partenerul de echipaj, surprins în aceeaşi altercaţie, la care au participat şi alte persoane, rude ale agresorului, a fost şi el rănit uşor şi va avea nevoie de 3 zile de îngrijiri medicale până la recuperarea completă.

În cauză au intervenit şi poliţişti ai Secţiei 14 Poliţie, care au întocmit un dosar penal pentru ultraj.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri