Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Echipajul Crew-5 a revenit pe Pământ după o misiune de cinci luni pe Staţia Spaţială Internaţională

BBC
Crew Dragon cosmic

Echipajul misiunii Crew-5, format din doi astronauţi americani, o cosmonaută şi un astronaut japonez, s-a întors sâmbătă pe Pământ la bordul unei capsule a companiei spaţiale private SpaceX, după ce s-a aflat timp cinci luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a anunţat duminică NASA, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

Capsula "Endurance" a amerizat în Golful Mexic la ora locală 21:00 (02:00 GMT), în largul coastei de vest a statului Florida, avându-i la bord pe astronauta NASA Nicole Aunapu Mann, colegul ei Josh Cassada, astronautul japonez Koichi Wakata şi cosmonauta Anna Kikina.

Echipajul Crew-5 a decolat în octombrie de la Cape Canaveral, Florida, fiind prima lansare comună de pe sol american a unor astronauţi NASA şi a unui cosmonaut rus - în acest caz o femeie - de la începerea invaziei ruse în Ucraina, cu peste un an în urmă.

La bordul ISS se află în prezent cosmonauţii Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin, precum şi astronautul NASA Frank Rubio, alături de echipajul Crew-6, care a andocat cu câteva zile în urmă. Acest echipaj este format din americanii Stephen Bowen şi Warren Hoburg, rusul Andrei Fediaev şi sauditul Sultan al-Neyedi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.