Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ed Sheeran și prințul Harry s-au asociat pentru o campanie pentru sănătatea mintală

Printul Harry

Cântărețul pop premiat cu Grammy Ed Sheeran și prințul Harry al Marii Britanii, ambii roșcați și purtând barbă, s-au asociat pentru o campanie de promovare a sănătății mintale, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

"Este ca și cum m-aș uita în oglindă", spune prințul în clipul de promovare, publicat joi, pe contul său de pe rețeaua de socializare online Instagram.

Clipul îi prezintă pe cei doi stând la o masă și discutând.

"Pentru mine, acestea sunt un subiect și o conversație despre care nu se vorbește suficient. Cred că oamenii din întreaga lume suferă cu adevărat", spune prințul.

Sheeran îi spune că a încercat să compună o piesă despre acest subiect, pentru a îl promova mai mult. "Oamenii nu înțeleg ce înseamnă acest lucru pentru noi", mai spune Sheeran.

Citește și: ATENȚIE - Îndulcitorii artificiali pot fi cancerigeni

Părând ușor confuz, prințul Harry întreabă: "Ce?".

"Știi tu, glumele și comentariile sarcastice. Simt că este timpul să ne ridicăm și să spunem, știi tu, că nu mai suportăm. Suntem roșcați și trebuie să reacționăm", spune Sheeran.

Părând ușor jenat, Harry spune "OK, ușor ciudat", după care explică faptul că el nu vorbea despre discriminarea oamenilor roșcați, ci despre Ziua Mondială a Sănătății Mintale.

După ce Sheeran șterge rapid dintr-un document de pe laptopul său cuvintele "Roșcați, să ne unim", cei doi încheie prin a-i îndemna pe oameni să își ajute semenii cu probleme de sănătate mintală.

Harry, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, este de mult timp implicat în campanii pentru promovarea sănătății mintale. Atât el, cât și soția sa, ducesa Meghan de Sussex, se folosesc de rețelele de socializare online pentru a vorbi direct cu publicul despre acest subiect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.