Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Edgar Davids, numit asistent al lui Louis Van Gaal la naţionala Olandei

News.ro
minge fotbal poarta

Fostul internaţional Edgar Davids, în vârstă de 49 de ani, a fost numit asistent al antrenorului Louis van Gaal la conducerea naţionalei Olandei, cu efect imediat, a anunţat vineri federaţia olandeză de fotbal (KNVB).

El îl înlocuieşte pe Henk Fraser, antrenorul clubului Eredivisie FC Utrecht, din sezonul viitor.

"Sunt încântat că Edgar Davids se alătură personalului nostru tehnic”, a declarat Louis van Gaal, citat într-un comunicat de presă al KNVB.

"Drumurile noastre s-au încrucişat în mod regulat în trecut şi sunt încrezător că el va îndeplini acest rol într-un mod excelent”, a continuat el.

În 1995, Louis van Gaal a câştigat Liga Campionilor cu Ajax Amsterdam, unde jucau Edwin van der Sar, Frank şi Ronald de Boer, Edgar Davids, Clarence Seedorf şi Marc Overmars. Edgar Davids a mai jucat la AC Milan, Barcelona, ​​Juventus, Inter şi Tottenham. Are 74 de selecţii, dintre care 12 ca căpitan, şi a jucat la trei campionate europene şi o Cupă Mondială.

"Nu sunt doar mândru, ci şi foarte entuziasmat să-mi pot continua cariera de antrenor cu un om renumit precum Louis van Gaal şi să pot lucra la vârful absolut al fotbalului Olandei”, a spus Davids..

Davids a fost numit al doilea asistent al lui Louis van Gaal, primul asistent fiind Danny Blind. Olandezii sunt calificaţi la Cupa Mondială care va avea loc în Qatar în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.