Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ședință crucială în această dimineață: Bucureștiul ar putea să deschidă sălile de spectacol, restaurantele şi cafenelele

Forbes.ro
covid-19 carantina izolare restrictii coronavirus

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă are duminică şedinţă online, de la ora 11.00, potrivit unui anunţ al Prefecturii Capitalei. Rata de infectare a fost sâmbătă sub 3 la mia de locuitori, aceasta fiind 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98. Prefectul Alin Stoica a anunţat că CMBSU va decide redeschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, în cazul în care trendul descent şe menţine, iar măsura va intra în vigoare de luni, ora 00.00, arată News.ro.

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica, întrebat vineri la Digi 24 când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru decide măsuri de relaxare în Capitală.

Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permisă circulaţia persoanelor până la ora 22.00, după care va fi interzisă până la ora 5.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori.

Au fost deschise şi sălile de sport şi fitness şi a fost menţinută decizia luată privind sărbătorile pascale.

„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”, arată decizia CMBSU.

De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.