Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ședință crucială la Palatul Victoria: Marcel Ciolacu umblă la Fondul de rezervă al Guvernului

Sursa FOTO: Guvernul României
Ciolacu Guvern

Executivul va lua în discuţie, miercuri, mai multe proiecte de acte normative, unele referitoare la alocări în domeniul agriculturii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, informează Agerpres.

Un proiect de hotărâre se referă la aprobarea procedurii de implementare a Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a modalităţilor de acordare, a indicatorilor cantitativi şi calitativi ai investiţiei, precum şi a criteriilor de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante.

De asemenea, din Fondul de rezervă bugetară vor fi alocate sume pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi vor fi făcute modificări cu privire la Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină.

Se alocă fonduri suplimentare


Fonduri ar putea fi alocate şi pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanţarea cheltuielilor cu materiale şi prestări de servicii cu caracter medical, dar şi către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Un alt proiect vizează modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă.

Alte proiecte de hotărâre de guvern se referă la suplimentarea bugetului Consiliului Superior al Magistraturii, exproprieri în zone unde se construiesc autostrăzi sau la achiziţia a 16 locomotive electrice.

Va fi analizat un proiect de lege privind energia eoliană offshore.

O serie de memorandumuri sunt pe agenda şedinţei de guvern, care se referă, printre altele, la: dezvoltarea unor funcţionalităţi bazate pe tehnologia AI, care vor fi utilizate în activitatea de management al riscurilor din cadrul Autorităţii Vamale Române; realizarea şi implementarea Sistemului naţional RO e-Sigiliu; extinderea Sistemului naţional RO e-Factura la relaţia B2B şi utilizarea informaţiilor în vederea consolidării sustenabilităţii financiare a României, eficientizării colectării impozitelor şi taxelor, îmbunătăţirii şi consolidării gradului de colectare a TVA şi prevenirii/combaterii evaziunii fiscale; dar şi la extinderea Spaţiului Privat Virtual şi utilizarea informaţiilor în vederea consolidării sustenabilităţii financiare a României, eficientizării colectării impozitelor şi taxelor, îmbunătăţirii şi consolidării gradului de colectare a TVA şi prevenirii/combaterii evaziunii fiscale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.