Ședință cu scântei între SUA și China! Chinezii îi avertizează pe americani: 'Nu ar trebui să treacă peste liniile roşii'

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 26-04-2024

Actualizat: 26-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: scmp.com

Statele Unite împiedică dezvoltarea Chinei, a declarat vineri ministrul de externe Wang Yi în timpul discuţiilor cu omologul său american Antony Blinken, aflat într-o vizită la Beijing, care are ca scop aplanarea diferendelor comerciale şi politice dintre cele două superputeri, relatează News.ro.

Şeful diplomaţiei americane a discutat timp de aproape cinci ore cu Wang Yi, în cadrul unei întâlniri cu uşile închise şi al unui dejun de lucru, potrivit The New York Times.

Wang Yi a spus, în declaraţiile de la începutul întâlnirii, că relaţiile dintre China şi Statele Unite s-au stabilizat, dar că "factorii negativi continuă să se dezvolte şi să se acumuleze", relatează Reuters."Iar această relaţie se confruntă cu tot felul de perturbări. Drepturile Chinei de a se dezvolta au fost împiedicate în mod nerezonabil, iar interesele noastre fundamentale se confruntă cu provocări", a spus şeful diplomaţiei chineze.

Replica SUA

Antony Blinken a replicat că este nevoie de o "diplomaţie activă" pentru a face să avanseze agenda stabilită de preşedinţii american şi chinez atunci când s-au întâlnit la San Francisco, în noiembrie anul trecut. "Din punctul nostru de vedere, nu există niciun substitut pentru diplomaţia directă", a punctat Antony Blinken, adăugând că a dorit să se asigure că Washingtonul este "cât se poate de clar în ceea ce priveşte chestiunile în care sunt divergenţe, pentru a evita neînţelegerile, pentru a evita erorile de judecată".

Deşi au fost create schimburi la nivel înalt şi grupuri de lucru, între cele două ţări persistă dezacorduri pe anumite subiecte. Cu câteva ore înainte de sosirea lui Antony Blinken în China, miercuri, Joe Biden a ratificat un proiect de lege bipartizan care prevede un ajutor de miliarde de dolari pentru Taiwan şi pentru regiunea Indo-Pacific.

Avertisment

Wang Yi a reiterat poziţia Chinei, afirmând că SUA nu ar trebui să treacă peste "liniile roşii" legate de suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare ale Beijingului.

 

Context tensionat China-SUA

Secretarul de stat Antony Blinken se va întâlni vineri, la Beijing, şi cu liderul Chinei, Xi Jinping, în încercarea de a menţine o relaţie fracturată, în ciuda disputelor legate de economie, securitate naţională şi fricţiunile geopolitice din Asia de Est, Orientul Mijlociu şi Ucraina. Anunţul privind întâlnirea dintre Blinken şi Xi a fost făcut de oficiali chinezi şi confirmat de Departamentul de Stat, potrivit The New York Times.

Atât China, cât şi Statele Unite au declarat că speră să înregistreze progrese pe câteva fronturi mai mici şi pragmatice, inclusiv îmbunătăţirea comunicaţiilor, însă rămân în impas în ceea ce priveşte problemele strategice fundamentale, inclusiv politicile comerciale şi conflictele teritoriale din Marea Chinei de Sud, plus chestiunea Taiwanului. Ambele părţi recunosc pericolul ca relaţia să alunece spre un nou conflict.

Administraţia Biden este profund îngrijorată de faptul că exporturile chinezeşti ieftine ameninţă locurile de muncă din SUA şi este îngrijorată, de asemenea, de sprijinul acordat de China Rusiei în războiul din Ucraina. La rândul ei, China a acuzat Statele Unite că vor să contracareze interesele chineze în Pacific.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri