Ediţia 2020 a American Music Awards este programată pentru 22 noiembrie

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 19-07-2020

Actualizat: 19-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

ABC şi Dick Clark Productions au anunţat că ediţia 2020 a American Music Awards este programată pentru 22 noiembrie, însă nu au precizat deocamdată ce format va avea gala, scrie Variety, potrivit news.ro.

Nominalizările, bazate pe vânzările de albume şi single-uri, difuzările radio, accesările online şi turnee, vor fi anunţate în luna octombrie.

Citește și: Tudorel Toader, atac fără precedent la Olguța Vasilescu! Cum s-ar fi opus fosta șefă a Muncii transpunerii Directivei privind spălarea banilor

American Music Awards recompensează artişti care reprezintă diverse genuri muzicale.

Ceremonia din 2019, la care Taylor Swift a fost desemnată artistul anului, a fost urmărită de peste 6,7 milioane de americani, find al doilea cel mai vizionat eveniment în rândul publicului comercial (cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani) după gala Oscar, care avusese loc cu nouă luni mai devreme.

Taylor Swift l-a depăşit anul trecut pe Michael Jackson, din punct de vedere al numărului de trofee AMA primite. Cântăreaţa are în palmares 24 de astfel de premii, Michael Jackson, 23, iar grupul Alabama, 22.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri