Ediția concursurilor de creație pentru copii 'Spune-mi o poveste pentru suflet' este dedicată sfinților ocrotitori ai Anului Omagial 2021

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 15-11-2021

Actualizat: 15-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ediția din noiembrie a concursurilor de creație pentru copii „Spune-mi o poveste pentru suflet” (SOPS) este dedicată Sfinților Ioan Casian, Dionisie Exiguul și Ioan Iacob Hozevitul, patronii spirituali ai Anului omagial al pastorației românilor din afara României, conform basilica.ro

Tema concursului lunii noiembrie 2021 este „Călătorește cu trei sfinți români” și este inspirată dintr-o carte pentru copii despre viața sfinților amintiți.

„În primele luni ale acestui an, am făcut parte din proiectul catehetic «Călătorie în copilăria sfinților. File de poveste», inițiat de Părintele Bogdan Teleanu, de la Biserica Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc, din București”, a declarat scriitoarea Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”.

„Pentru copiii – de aici și din străinătate – implicați în acest proiect, am povestit viețile celor trei sfinți ocrotitori ai românilor plecați peste hotare și ai acestui An omagial. Așa a apărut o carte pentru copii, cu ilustrații realizate de Astrid Mușat”, a explicat scriitoarea.

„Am organizat concursul Călătorește cu trei sfinți români, pentru ca poveștile despre viețile Sfinților Ioan Casian, Dionisie Exiguul, Ioan Iacob Hozevitul să ajungă la cât mai mulți copii”, explică scriitoarea.

Cartea scrisă de Ioana Revnic va fi publicată în această lună la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Cum participi la concurs

Concursul din luna noiembrie dedicat celor trei sfinți români are trei secțiuni: Literatură, Arte Plastice, Talente.

La primele două secțiuni se pot înscrie copii cu vârste între 5 și 14 ani, iar la ultima se pot înscrie persoane de orice vârstă.

Participanții la Secțiunea Literară vor scrie fie un text despre un sfânt pe care îl consideră prietenul lor, fie un text despre unul dintre cei trei sfinți – Ioan Casian, Dionisie Exiguul, Ioan Iacob Hozevitul. În acest scop, organizatoarea le-a pus la dispoziție o broșură informativă.

La secțiunea de Arte Plastice, copiii vor realiza o lucrare inspirată din poezia Micul orfan, a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul sau din versurile cântecului Îndemn frățesc, scrise tot de sfânt.

Secțiunea Talente are două categorii – interpretare vocală și recitare. Clipurile filmate vor fi expediate obligatoriu în format MP4.

Concurenții talentați la muzică vor cânta imnul Îndemn frățesc (versuri: Sfântului Ioan Iacob Hozevitul; muzica: Georgiana Nistor, povestitoare voluntară a proiectului SOPS) sau vor recita poezia Micul orfan. Poezia va fi recitată individual, iar cântecul poate fi interpretat tot individual sau împreună cu un grup ori familia.

Contribuțiile copiilor sunt așteptate până în 23 noiembrie, la adresa [email protected]. Accesează aici Formularul de înscriere.

Câștigătorii vor fi anunțați în 30 noiembrie pe site-ul www.bunatate.ro, pe pagina de Facebook „Spune-mi o poveste pentru suflet” și în grupul de Facebook cu același nume. Lucrările copiilor sunt evaluate pe trei categorii de vârstă la fiecare secțiune.

Concursul este realizat în colaborare cu Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri