Eduard Florescu, după meciul Farul-Hermannstadt: 'N-am trăit în viaţa mea aşa ceva. Este inuman!'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 17-01-2026 20:12

Article thumbnail

Sursă foto: captura youtube

Eduard Florescu, jucătorul echipei FC Hermannstadt, spune că nu a mai jucat niciodată pe un asemenea ger şi recunoaşte că e foarte greu să evoluezi pe o astfel de vreme, conform news.ro.

„Îmi cer scuze pentru cum vorbesc, dar n-am trăit în viaţa mea aşa ceva. Este inuman să joci pe o asemenea vreme. Nu pot să mă controlez, tremur tot. [Mai multe echipe au cerut amânarea primei etape. Factorii decizionali nu sunt atenţi la nevile jucătorilor?] Nu sunt în măsură să spun asta, dar sper să înţeleagă că este foarte greu pentru noi. Este inuman să joci pe asemenea vreme, nu am mai trăit aşa ceva.

Este o dezamăgire, trebuie să trecem peste. Ne aşteaptă o săptămână grea şi ne dorim de la meciul următor cele trei puncte. Meritam acum cele trei puncte, este frustrant, dar mergem mai departe. Despre golul meu, a fost un gol frumos, mă bucur că am înscris. Îmi pare rău că nu am păstrat cele trei puncte. Mă bucur că mi-a ieşit, aici am primit încrederea necesară”, a declarat Eduard Florescu.

Farul Constanța și Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat sâmbătă pe stadionul „Academia Gheorghe Hagi” din Ovidiu, în etapa a 22-a a Superligii de fotbal.

Hermannstadt a deschis scorul în minutul 53, prin Eduard Florescu, care a marcat un gol spectaculos din afara careului. Farul a egalat în minutul 88, prin Ionuț Vînă, după un șut blocat la prima încercare, care a ricoșat în plasă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri