Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eduard Hellvig şi Carmen Dan invitaţi la Comisia parlamentară de control a activităţii SRI

eduard hellvig

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi ministrul de Interne, Carmen Dan, au fost invitaţi la Comisia parlamentară de control a activităţii SRI pentru discuţii referitoare la protestele din stradă, a anunţat luni preşedintele Comisiei, Adrian Ţuţuianu. El a precizat că întâlnirea va avea loc joi, de la ora 10,00, conform Agerpres.

Adrian Ţuţuianu a declarat, vineri, că a trimis o scrisoare şefului SRI prin care îi solicita o informare privind aspecte legate de protestele de stradă. "În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la informările SRI privind protestele din data de 1 februarie 2017 şi afirmaţiile ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, făcute în conferinţa de presă susţinută joi, 2 februarie, la sediul MAI, vă solicităm o informare din care să rezulte următoarele: 1- Ce informaţii au fost comunicate către MAI, care au fost căile de transmitere şi cine au fost destinatari acestora; 2 - Dacă beneficiarii legali - respectiv preşedintele României, ministrul de Interne, primarul General al Capitalei au fost informaţi cu privire la aceste evenimente în conformitate cu dispoziţiile articolului 11 din Legea nr 51/1991 privind securitatea naţionlă a României; 3 - Dacă au fost înregistrate ameninţări la adresa securităţii naţionale prin acţiunile violente, respectiv dacă au fost identificate activităţi care urmăresc slăbirea puterii de stat sau care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului; 4 - În ce măsură asemenea activităţi fac obiectul preocupărilor Direcţiei generale pentru apărarea Constituţiei", detalia solicitările către SRI Adrian Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.