Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șefa FMI: Pandemia va avea cele mai grave consecinţe economice de la Marea Depresiune

fmi

Pandemia cu noul coronavirus va avea "cele mai grave consecinţe economice de după Marea Depresiune" din 1929, a avertizat joi directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Gheorghieva, transmit AFP şi Reuters.

Responsabila FMI a subliniat, fără a da cifre, că în acest an "creşterea mondială va deveni puternic negativă", în condiţiile în care "acum abia trei luni ne aşteptam la o creştere a veniturilor pe cap de locuitor pentru 160 dintre statele membre". "Astăzi prevedem că peste 170 de ţări vor experimenta o contracţie a veniturilor pe locuitor", a spus Georgieva într-un discurs susţinut înaintea reuniunii de primăvară a instituţiei, care va avea loc săptămâna viitoare prin videoconferinţă.

Citește și: Rareș Bogdan a explodat, după decizia Guvernului: Dacă tot au venit acasă, să îi păstrăm și să dezvoltăm agricultura românească

Ţările se confruntă cu "o extraordinară incertitudine în ce priveşte profunzimea şi durata acestei crize", a remarcat directoarea FMI în discurs, scrie agerpres.ro.

FMI anticipează, în cel mai bun scenariu, o "recuperare parţială" în 2021, cu condiţia ca pandemia să se estompeze în al doilea semestru al anului în curs, iar măsurile de izolare să poată fi ridicate astfel încât să se permită redeschiderea magazinelor, restaurantelor, relansarea turismului şi a consumului.

Citește și: Lovitură pentru bugetari! Măsura de criză anunțată de premierul Ludovic Orban

Din contră, 2021 s-ar putea dovedi "mai prost" ca 2020, dacă pandemia continuă.

Nu este nicio surpriză că persoanele cele mai afectate sunt lucrătorii cu o situaţie precară. În SUA, 10 milioane de oameni au cerut indemnizaţii de şomaj în ultimele două săptămâni din martie.

Citește și: Olguța Vasilescu a răbufnit: Ce mai răgeau pe sub balcoanele miniștrilor PSD când le măreau salariile

Ţările cu venituri mici sau emergente din Africa, America Latină şi Asia sunt mai expuse riscurilor pentru că au sisteme de sănătate mai slabe şi nu au reuşit să aplice distanţarea socială în oraşele dens populate şi suburbiile sărace, a notat Gheorghieva. Ea a menţionat şi că în ultimele două luni ieşirile de capital de pe pieţele emergente s-au ridicat la circa 100 de miliarde de dolari, mai mult decât triplul înregistrat pe perioada echivalentă în cursul crizei financiare din 2008.

În opinia sa, prioritatea nr. 1 trebuie să fie "continuarea măsurilor de izolare esenţiale şi susţinerea sistemelor de sănătate", continuând totodată protejarea persoanelor şi a companiilor cu măsuri bugetare şi financiare ţintite ca subvenţionarea salariilor, amânarea plăţii unor impozite şi extinderea asigurărilor de şomaj.

Citește și: SURSE Lovitură de teatru: Tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9 nu are cazier

"Trebuie să evităm ca presiunile asupra lichidităţilor să se transforme într-o problemă de solvabilitate", ceea ce "ar lăsa în economia mondială o cicatrice care va face mult mai dificilă revenirea", a spus ea.

Directoarea FMI a îndemnat totodată guvernele să se pregătească pentru revenire, care trebuie avută în vedere "cu prudenţă" în momentul în care restricţiile vor fi ridicate.

Citește și: Rareș Bogdan a explodat, după decizia Guvernului: Dacă tot au venit acasă, să îi păstrăm și să dezvoltăm agricultura românească

Pe măsură ce planurile de stabilizare a economiilor îşi vor face efectul şi activitatea companiilor va începe să se normalizeze, va trebui "acţionat rapid pentru dinamizarea cererii", printr-o "acţiune bugetară coordonată", a mai notat Gheorghieva.

FMI urmează să publice marţi previziunile pentru principalele ţări şi regiuni ale lumii.

Citește și: Lovitură pentru bugetari! Măsura de criză anunțată de premierul Ludovic Orban .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.