Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Efectele furtunilor în țară - Zeci de copaci doborâţi şi acoperişuri smulse și o persoană rănită

furtuna

O persoană a fost rănită, joi, la Baia Mare, după ce o bucată din acoperişul unui bloc a fost ruptă de vântul puternic şi a căzut peste aceasta. În urma furtunilor, zeci de copaci au fost doborâţi în judeţele Maramureş, Satu Mare, Suceava, Sălaj, Cluj, Iaşi şi Bistriţa-Năsăud, pompierii intervenind şi pentru îndepărtarea unor acoperişuri smulse de vânt.

La Baia Mare, o persoană a fost rănită după ce o parte din acoperişul unui bloc a fost smulsă de vântul puternic. Victima, conştientă, a fost transportată la UPU a Spitalului Judeţean din Baia Mare, au spus reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Incidentul a avut loc la un bloc aflat la ieşirea din municipiu, unde vântul a rupt o bucată din acoperiş.

Tot în Maramureş, mai mulţi copaci au fost doborâţi pe DN 1 Baia Mare - Satu Mare.

În judeţul Satu Mare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a intervenit pentru îndepărtarea mai multor copaci doborâţi de vânt, în localităţile Paulian, Botiz şi pe mai multe străzi din municipiul Satu Mare.

Totodată, în municipiul reşedinţă de judeţ un acoperiş a fost desprins de furtună pe strada Mircea cel Bătrân, un altul la fostul cinema Victoria, dar şi la un imobil de apartamente de pe strada Nicolae Golescu, unde pompierii acţionează cu autospeciala de intervenţie la înălţimi.

ISU Bistriţa-Năsăud a informat că populaţia a fost alertată prin sistemul Ro-Alert cu privire la codul roşu meteo de averse torenţiale, grindină de dimensiuni mari, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice. Iniţial, codul roşu a fost valabil până la ora 17.15, în trei comune, ulterior el fiind extins ca durată şi arie de acoperire.

În judeţ s-au semnalat copaci căzuţi pe carosabil pe DN 15A Dealul Herinei, în oraş Beclean, unde copacul este căzut pe calea ferată, în localitatea Viişoara, dar şi în municipiul Bistriţa, pe strada Burgului şi în parcul municipal.

La rândul său, ISU Sălaj a anunţat că un copac a căzut pe o punte pietonală peste vale la Zalău, în cartierul Porolissum.

Potrivit ISU Cluj, în contextul avertizării Cod Roşu de fenomene meteo extreme, a fost alertată populaţia prin sistemul Ro-Alert privind intensificări puternice ale vântului, vijeliile şi căderi de grindină.

Şapte echipaje de pompieri din subunităţile ISU Cluj au intervenit pentru degajarea mai multor acoperişuri/elemente de acoperiş şi arbori doborâţi în urma vijeliei.
Dispeceratul ISU a gestionat peste 25 de apeluri de urgenţă primite în interval de 30 de minute şi s-a intervenit pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil la ieşirea din municipiul Dej spre Corpadea, a mai multe porţiuni de acoperiş din tablă metalică desprinse de pe bloc de pe B-dul 21 Decembrie 1989, strada I.L Caragiale şi strada Cloşca din Cluj-Napoca, a unei schele căzute pe un autoturism pe strada Victor Babeş din Cluj-Napoca, a unor arbori căzuţi pe str. Sinaia şi Craiova din Cluj-Napoca, a unui arbore căzut pe str. Basarabiei din Turda, a unui arbore căzut în localitatea Osoi, comuna Recea Cristur.
De asemenea, un stâlp de curent a căzut pe str. Sighişoarei din Cluj-Napoca, acolo acţionând echipa de intervenţie a furnizorului de utilităţi, iar fire de transport energie electrică au căzut în localitatea Salatiu, comuna Mintiu Gherlii, şi acolo intervenind echipa furnizorului de utilităţi.
Reprezentanţii ISU Cluj precizează că situaţia este în dinamică.
Totodată, mai multe curse aeriene care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca au fost redirecţionate la Târgu Mureş, Timişoara şi Otopeni, în timp ce două care urmau să decoleze au fost anulate, conform informaţiilor publicate pe site-ul aerogării.

ISU Iaşi a anunţat că a avut, până în prezent, 14 intervenţii pentru degajarea unor copaci căzuţi pe fire electrice şi autoturisme, 4 intervenţii pentru degajarea de bucăţi de tablă din acoperişurile a două blocuri din municipiul Iaşi şi două case din Ciurea.

Reprezentanţii ISU Suceava au spus că s-a semnalat arbori căzuţi în municipiul Rădăuţi, în localităţile Fântâna Mare, la Satu Mare, Paltinu, Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc şi la Mănăstirea Humorului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.